Ministrul Sănătăţii, prima reacţie după moartea a 6 copii la un spital din Iaşi

Alexandru Rogobete - ministrul Sănătăţii (Guvernul Romaniei)
Ana Ion
26.09.2025
Alexandru Rogobete - ministrul Sănătăţii (Guvernul Romaniei)
Ana Ion
26.09.2025

Alexandru Rogobete (PSD), ministrul Sănătăţii, a anunţat că vor fi efectuate controale riguroase la Spitalul Clinic de Copii „Sf. Maria” din Iaşi, unde şase bebeluşi au decedat după ce au fost infectaţi cu bacteria Serratia marcescens, şi că vinovaţii „vor pleca acasă”. Rogobete a acuzat spitalul că „nu a luat măsurile necesare de izolare şi nu a respectat protocoalele şi legislaţia în vigoare”. DSP Iaşi a aplicat deja mai multe amenzi în urma unui control.

„Din datele disponibile, sunt nouă pacienţi cu vârsta sub un an infectaţi cu această bacterie, dintre care, din păcate, şase au decedat. Deocamdată, ministerul nu poate stabili o legătură directă medicală între infecţiile asociate şi celelalte patologii sau comorbidităţi ale pacienţilor. Cauzalitatea va trebui determinată de experţii în medicină legală.

Din punct de vedere administrativ, prima infecţie a apărut pe 13 septembrie şi a fost raportată întârziat, abia pe 19 septembrie, când la spital erau deja patru pacienţi infectaţi. Aşadar, spitalul nu a luat măsurile necesare de izolare şi nu a respectat protocoalele şi legislaţia în vigoare pentru limitarea infecţiilor asociate activităţii medicale în timp util.

Am dispus un control comun, la care vor participa şeful Corpului de control al Ministerului Sănătăţii şi şeful Inspecţiei Sanitare de Stat, care se deplasează la Iaşi cu echipele tehnice pentru evaluarea situaţiei.

Preliminar, DSP Iaşi a amendat epidemiologul spitalului cu 10.000 de lei pentru nerespectarea prevederilor, iar şeful ATI şi spitalul au primit amenzi de 50.000 de lei pentru nerespectarea protocoalelor.

Vă spun cu fermitate că după raport, vinovaţii vor pleca acasă. E inacceptabil să discutăm în 2025 despre o asemenea situaţie într-o secţie de pediatrie şi ATI, cauzată de indolenţa şi nepăsarea unor persoane care au ales să nu raporteze sau s-au gândit că merge şi aşa”, a declarat ministrul pentru B1 TV.

Oficialul a mai precizat că Ministerul Sănătăţii a fost informat prea târziu, abia în această zi, şi a cerut un raport complex şi complet până marţi-miercuri, pentru a lua toate deciziile administrative în cunoştinţă de cauză.

Rogobete a explicat că bacteria Serratia marcescens este frecvent întâlnită în diverse medii, dar când infectează un pacient cu comorbidităţi sau cu afecţiuni imune slăbite, poate conduce, ca orice bacterie, la deces.

Ministrul a subliniat că protocoalele nu au fost respectate şi că, după raportul Corpului de control, ministerul va aplica sancţiuni administrative. De asemenea, a precizat că a discutat deja cu Colegiul Medicilor, urmând să se declanşeze o anchetă comună.

În prezent, corpul A al Secţiei ATI din spital este închis, iar programul de vizită pentru întreaga secţie a fost modificat, impunându-se măsuri riguroase de igienă, conform protocoalelor existente.

Alexandru Rogobete a mai menţionat că, deocamdată, nu a discutat direct cu conducerea spitalului, concentrându-se pe organizarea controalelor.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor