Siegfried Mureşan - propunerea de comisar european a Guvernului Orban [surse]

Siegfried Muresan
Siegfried Muresan (Mihut Savu /Epoch Times Romania)

Europarlamentarul PNL Siegfried Mureşan ar putea fi noua propunere de comisar european pentru Transporturi a Guvernului condus de Ludovic Orban, au confirmat surse din PNL pentru Epoch Times.

Susţinut de majoritatea liberalilor şi agreat de preşedintele Klaus Iohannis şi de premierul Ludovic Orban, Siegfried Mureşan este în cărţi pentru a ocupa prestigioasa funcţie de la nivelul UE.

Propunerea va fi trimisă la Bruxelles cel târziu miercuri.

Singura problemă ar putea fi pusă de şefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care ar putea insista ca propunerea din partea României să fie o femeie.

Întrebat dacă propunerea de comisar va fi audiată iniţial de Parlamentul României, premierul Ludovic Orban a replicat:

"Cu siguranţă noi vom solicita celor două Camere ale Parlamentului convocarea Comisiilor de specialitate pentru audieri. De şase luni de zile, fostul Guvern a refuzat să audă toate somaţiile pe care le-am transmis să nu depună candidatura Rovanei Plumb sau a lui Dan Nica (...) şi am ajuns în situaţia în care suntem ultima ţară care nu are candidat".