"Vălul s-a ridicat şi nu mai putem păcăli curţile europene de justiţie" - Procuror CSM, după lovitura primită de Savonea de la CEDO

Procurorul CSM Claudiu Sandu a vorbit, pe pagina sa de Facebook, despre "noua hotărâre istorică" dată de CEDO care pune sub semnul întrebării mecanismul majorărilor salariale ale magistraţilor şi denunţă un risc de conflict de interese.

ANALIZA lui Claudiu Sandu

O nouă hotărâre istorică. De fapt nu este chiar hotărâre pentru că nu a fost judecat fondul.

În cauza Puşcaşu şi alţii împotriva României, CEDO a făcut astăzi ceea ce aştepta orice jurist echilibrat şi cu capul pe umeri.

A pus în faţa magistraţilor români o oglindă.

Ştiu, mulţi vor spune că nu ştiu ce vorbesc şi că sunt un jurist jalnic care nu înţelege cu adevărat această hotărâre CEDO.

Eu cred că orice om poate să o înţeleagă chiar dacă nu este jurist.

În esenţă CEDO spune trei lucruri:

1. Instanţele par să fi depăşit rolul tradiţional de interpretare şi aplicare a legii, situaţie susceptibilă să creeze impresia unui conflict de interese interinstituţional care relevă o tensiune între puterea judecătorească şi puterile legislativă şi executivă. Curtea subliniază că judecătorul naţional NU ARE SARCINA DE A SE SUBSTITUI AUTORITATILOR NATIONALE competente în alegerea politicilor bugetare şi economice, priorităţile în materie de cheltuieli şi alocarea resurselor publice intrând în competenţa puterilor executive şi legislative care dispun în acest domeniu de o largă marjă de apreciere. Pe scurt, instanţele au ieşit din sfera puterii judecătoreşti şi au încălcat competenţa celorlalte puteri din statul român.

Când eu am spus asta, Secţia pentru judecători a CSM a decis că am încălcat independenţa justiţiei şi mi-a făcut sesizare la Inspecţia Judiciară.

Mă întreb dacă vor sesiza Inspecţia Judiciară pentru a-i ancheta pe cei 7 judecători CEDO care au pronunţat, în unanimitate, această hotărâre istorică.

2. Circumstanţe excepţionale şi constrângeri economice şi bugetare pe care autorităţile trebuie să le gestioneze într-o conjunctură economică dificilă, dublată de punerea în aplicare a unei serii de ajustări succesive care au permis executarea progresivă a hotărârilor judecătoreşti reflectă eforturile depuse de autorităţile naţionale în vederea asigurării unui echilibru între interesele publice şi cele private.

În aceste condiţii, având în vedere şi situaţia particulară a reclamanţilor Curtea a concluzionat că nu a fost adusă o atingere esenţei însăşi a dreptului reclamanţilor de a obţine executarea hotărârilor judecătoreşti sau le-ar fi impus o sarcină individuală excesivă.

Pe scurt, în condiţiile unor dificultăţi economice şi bugetare, confruntat cu necesitatea menţinerii unor activităţi şi servicii publice esenţiale, este justificat pentru un guvern să amâne plata unor datorii certe dar care nu reclama urgenţă.

Desigur, aici se ridică o dilemă de ordin moral.

Pentru un guvern care ia măsuri de limitare a datoriei publice şi de a evita dezechilibre economice sau chiar o criză economică, o măsură de a amâna plata unor datorii de acest gen este justificată.

Pentru un guvern care ar renunţa la măsuri de criză economică şi se va deda la cheltuieli discreţionare din banul public, o astfel de măsură de neexecutare a unor hotărâri judecătoreşti nu mai apare ca justificată iar această hotărâre CEDO nu îşi mai găseşte aplicare.

Prin urmare, este normal ca magistraţii, având în vedere situaţia particulară a acestora, să sufere privaţiuni atunci când toate categoriile sociale suferă.

În acest context, proaspăta decizie a ICCJ este vizibil contrară dreptului european şi practicii CEDO şi ridică o problemă de moralitate cu privire la modul în care se pune problema executării acestei decizii având în vedere daunele de 1% pe zi de întârziere.

3. Curtea observă că, de-a lungul timpului, fără a modifica în mod formal legile succesive care reglementează remuneraţia magistraţilor, jurisprudenţa constituţională şi cea a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au contribuit la reconfigurarea cadrului juridic aplicabil remuneraţiei judecătorilor. Atunci când judecătorii naţionali au fost chemaţi să se pronunţe asupra unor componente ale remuneraţiei de care puteau beneficia ei înşişi, participarea lor la adoptarea unor astfel de decizii este susceptibilă să genereze un conflict de interese, interesul lor patrimonial personal putând interfera cu exercitarea imparţială a funcţiilor lor judiciare.

Pe scurt, se ridică semne de întrebare cu privire la imparţialitatea magistraţilor atunci când pronunţă soluţii în care au un interes patrimonial personal, aceasta în contextul în care practica judiciară a reconfigurat cadrul juridic aplicabil remuneraţiei magistraţilor.

Cred că este pentru prima oară când într-o hotărâre a unei instanţe europene se face o critică voalată la adresa Curţii Constituţionale.

Acest semn de întrebare la adresa imparţialităţii magistraţilor este un semnal de alarmă cu privire la seriozitatea justiţiei din România.

Venită după hotărârea LIN II în care justiţia prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost indicată ca vinovată de crearea unui risc sistemic de impunitate a infractorilor, venită după hotărârea Danileţ împotriva României despre care se vor scrie cărţi despre dreptul la libera exprimare, această hotărâre Puşcaşu şi alţii împotriva României prezintă un tablou sumbru asupra statului de drept în România.

Un tablou în care interesul financiar pare să fi trecut în faţa imperativului unei justiţii eficiente şi adevărate, în care anularea probelor este preferată uneori unei judecaţi pe fondul cauzei, un tablou în care dosare definitiv judecate sunt redeschise pentru a fi declarat nevinovat inculpatul călcând în picioare stabilitatea raporturilor juridice, un tablou în care se folosesc cu rea-credinţă instituţii juridice precum strămutarea doar din dorinţa de a împiedica orice întrebare care ar putea fi adresată CJUE.

Vălul s-a ridicat şi nu mai putem păcăli curţile europene de justiţie.

Din păcate, prea târziu.