"Şi-au bătut joc de banii şi resursele românilor" - Miniştrii USR, reacţie dură după raportul "Salina Praid" publicat de Bolojan


Ministra Mediului, Diana Buzoianu, şi şeful Economiei, Radu Miruţă, au reacţionat tranşant după publicarea raportului de la Salina Praid al Corpului de Control al prim-ministrului Ilie Bolojan.
Reacţia Dianei Buzoianu
"Raportul Corpului de Control al Prim-ministrului după dezastrul de la Salina Praid este public.
Constatările sunt clare: la Salina Praid, riscul de inundare a fost subevaluat, măsurile luate au fost doar temporare, iar investiţiile necesare pentru protecţia reală au fost amânate.
Acest document confirmă, încă o dată, că decizia de demitere a fostului director al Apelor Române şi de asumare a unor reforme profunde pentru această instituţie a fost o decizie corectă, obiectivă, bazată pe fapte, nu pe impresii.
Dar mai arată ceva important. Este nevoie urgentă de măsuri ambiţioase, curajoase, pentru ca Apele Române să fie reconstruită într-o instituţie care să protejeze una dintre cele mai importante resurse ale ţării: apa.
În aceste zile fix analiza pe aceste măsuri este prioritatea 0 a Ministerului Mediului."
Reacţia lui Radu Miruţă
"S-a confirmat încă o dată. Salrom şi-a bătut joc de banii şi resursele românilor!
Raportul Corpului de Control spune negru pe alb ceea ce am spus şi eu de acum câteva săptămâni: Societatea Naţională a Sării a gestionat dezastruos resursele statului român.
Şi Ministerul Economiei a analizat revocarea şi tragerea la răspundere a administratorilor, dar şi reformarea legislaţiei miniere.
Corpul de Control al Ministerului Economiei are în lucru un raport din care a prezentat, deja, date parţiale: delăsare, rea-credinţă şi lipsă de responsabilitate, nu doar la Praid, ci şi în alte zone.
Am cerut conducerii Salrom să-şi dea demisia de onoare. Au refuzat. Am cerut convocarea unei şedinţe pentru demitere, conform legii. Au refuzat.
I-am acţionat în instanţă pentru obligaţia de a convoca şedinţa AGA pe care ministerul, ca acţionar majoritar a cerut-o. Dar, cât timp justiţia e în grevă, trebuie răbdare.
Numai că răbdarea are şi ea o limită. Lucrăm deja la o soluţie ca bunul-simţ să devină, în sfârşit, faptă."