Sfaturi simple: Cum să alegi cele mai sănătoase produse lactate

Belşug (Epoch Times România)
Natalia Lavrova
15.10.2014

Cu toţii ştim că produsele lactate sunt foarte folositoare. Cu toate acestea, în condiţiile actuale, când rafturile magazinelor abundă cu tot felul de produse, este de-a dreptul dificil să alegem corect chiar şi cel mai obişnuit iaurt. Din aceste considerente, nu trebuie să ignorăm anumite sfaturi în acest sens, în special în ziua de azi, când producătorii, în goana după profituri maxime, adaugă în produsele lactate diferiţi conservanţi şi aditivi periculoşi care implică multe consecinţe negative pentru sănătatea organismului nostru.

Producătorul este obligat să respecte legea şi să nu înşele cumpărătorul încercând să ascundă compoziţia produsului lactat. Astfel se recomandă să examinaţi minuţios eticheta produselor şi să fiţi atenţi ca acestea să nu conţină agenţi de îngroşare (amidon, pectină, gumă), coloranţi şi conservanţi. De asemenea, nu ar trebui să optăm pentru produsele lactate cu adaos de fructe, pentru că în componenţa lor în mod cert au fost adăugaţi conservanţi cu scopul de a combate procesele de fermentare. În ceea ce priveşte bacteriile vii din componenţa produselor acido-lactice, acestea sunt chiar foarte bine-venite.

În plus, trebuie să alegem produsele lactate marcate cu termenul "bio". Pe lângă bacteriile lactice utile, aceste produse conţin bifidobacterii care îmbogăţesc produsul cu vitamine B şi K, acid folic şi acid nicotinic şi ajută la suprimarea mediului condiţionat patogen, întărind sistemul imunitar şi îmbunătăţind digestia. Cel mai bine este să alegem chefirul, laptele acru şi iaurturile simple şi să evităm produsele cu denumiri de tipul "frugurt", "desert de iaurt" etc.

În mod normal, perioada optimă de păstrare a produselor acidolactice în frigider este 5-10 zile, de aceea trebuie să ţinem cont de data de fabricaţie a acestora. Dacă produsul a fost păstrat în magazin într-un loc unde nu au fost respectate temperaturile scăzute şi nu şi-a pierdut proprietăţile, cu siguranţă conţine stabilizatori şi conservanţi. Este important să reţinem că iaurtul vechi conţine aproximativ 7% alcool, de aceea nu se recomandă păstrarea acestuia în frigider pentru un timp îndelungat.

Un recipient cu produs acidolactic care a fost deschis trebuie consumat timp de o zi. În nici un caz un asemenea produs nu poate fi păstrat mai mult timp în frigiderul de acasă sau pe raftul magazinului.

Oamenii de ştiinţă au demonstrat că dieta cu chefir ajută la pierderea în greutate. Încercaţi să includeţi consumul de chefir în regimul alimentar şi cu siguranţă efectele pozitive în ceea ce priveşte pierderea kilogramelor în plus nu se vor lăsa mult aşteptate!

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor