Senatorul liberal Bodea: USD este mârlănie pe faţă, ca şi plagiatul chinezilor cu Abibas
alte articole
Senatorul PNL Cristian Bodea şi-a exprimat miercuri seara, la Digi 24 Oradea, indignarea faţă de faptul că PSD a creat o nouă alianţă în cadrul USL, Uniunea Social Democrată. Acesta a declarat că majoritatea parlamentarilor PNL doresc să iasă de la guvernare.
"USD este mârlănie pe faţă, ca şi plagiatul chinezilor cu Abibas", a afirmat Bodea. Totodată, el a confirmat că Daniel Chiţoiu şi Radu Stroe au fost înlocuiţi deoarece „acceptau tot ce spunea Ponta”.
„Noi n-am fost la guvernare în deciziile Guvernului, au fost nişte băieţi deştepţi care au fost atraşi de PSD. Stroe şi Chiţoiu de aia au fost executaţi. (...) Chiţoiu accepta tot ce spunea Ponta. Cu Iohannis, PSD-ului nu-i convine aşa ceva, cu miniştri care să spună nu”, a precizat senatorul PNL.
PNL, avantajat dacă iese de la guvernare
Cristian Bodea a afirmat că majoritatea parlamentarilor liberali doreşte ca partidul să iasă de la guvernare.
„Eu abia aştept să ieşim de la guvernare, pentru ca PSD nu va mai sta la 40%, într-o lună două va ajunge la 30%. Toată lumea este de acord la noi în partid că ne-ar avantaja ieşirea de la guvernare. Suntem la 20% pentru că suntem anexa PSD”, a mai subliniat liberalul.
Senatorul PNL şi-a exprimat convingerea că Victor Ponta va candida la Preşedinţie.
„Ponta îşi doreşte, el va fi candidatul PSD la alegerile prezidenţiale. Ei au tot interesul să ne forţeze să ieşim de la guvernare pentru ca Ponta să vină ca o mironosiţă şi să spună că 'trebuie să candidez, n-am de ales”, a susţinut senatorul PNL.
Prim-vicepreşedintele PNL Klaus Iohannis a declarat că o parte dintre liberali doresc ca PNL să rămână la guvernare, pe când o parte doresc să iasă.
"Sunt argumente şi de o parte şi de altă parte. Argumentul principal pentru a rămâne, e evident cel că USL a câştigat alegerile şi trebuie să continue până îşi îndeplineşte mandatul. Argumentele de cealaltă parte sunt că PNL-ul pierde profil în această alianţă. Vezi măsura acestei scutiri de rate, afişată ca o măsură aparent liberală, când, nici vorba de aşa ceva".