Senatorul ex-POT Paul Pintea, din nou faţă în faţă cu judecătorii. Ce a mai făcut?

Paul Ciprian Pintea (Facebook/ciprian.mihali)
Loredana Diacu
14.10.2026
Paul Ciprian Pintea (Facebook/ciprian.mihali)
Loredana Diacu
14.10.2026

Judecătorul de cameră preliminară de la ÎCCJ a dispus începerea judecăţii împotriva lui Pintea Paul Ciprian (la data faptei senator neafiliat intrat pe listele POT în Parlamentul României). Decizia nu este definitivă.

„În baza art. 346 alin. (1) C.proc.pen., constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 84/76/P/2025 din data de 31 iulie 2026 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de urmărire penală, privind pe inculpatul Pintea Paul Ciprian (..), cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul de către o persoană căreia dreptul de a conduce i-a fost suspendat, prevăzută de art. 335 alin. (2) teza a III-a C.pen., legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul Pintea Paul Ciprian. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa din Camera de Consiliu, azi, 13 octombrie 2026”, se arată în soluţia pe scurt.

Senatorul neafiliat Paul Pintea, fost membru POT, a fost trimis din nou în judecată pentru conducere fără permis, el având deja o condamnare definitivă pentru o faptă similară.

Conform anchetatorilor, în data de 7 noiembrie 2025, în jurul orelor 23:57, senatorul, deşi avea permisul suspendat, a condus un autoturism pe raza municipiului Zalău.

„Astfel, organele de poliţie din cadrul I.P.J. Sălaj – Serviciul Rutier, în timp ce efectuau activităţi de supraveghere şi control al traficului rutier pe str. Andrei Mureşanu, intersecţie cu str. Cloşca din municipiul Zalău, au procedat la efectuarea semnalului de oprire regulamentar pentru autoturismul condus de inculpat. Acesta nu a respectat dispoziţiile legale de oprire efectuate cu braţul întins orizontal al poliţistului rutier, motiv pentru care s-a procedat la urmărirea autoturismului pe o distanţă de câteva sute de metri până la parcarea din zona Casa Armatei, în spatele imobilului, loc în care s-a procedat la interceptarea şi legitimarea conducătorului auto”, a precizat Parchetul.

Rechizitoriul a fost transmis Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanţa competentă să judece cauza.

Reamintim că senatorul intrat în Parlament pe listele POT are deja o condamnare la un an şi cinci luni de închisoare cu suspendarea executării pedepsei pentru conducerea unui autovehicul, deşi avea suspendat acest drept. Condamnarea a rămas definitivă în ianuarie anul acesta, după ce ÎCCJ i-a respins apelul.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii:
prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
folosind Paypal, apăsând butonul de mai jos