Senatorii se reunesc miercuri în şedinţă extraordinară. Pe agendă ar putea intra şi proiectul privind pensiile magistraţilor

Senatorii se vor reuni miercuri, de la ora 12:00, într-o şedinţă extraordinară, informează Hotnews, citând surse. Ordinea de zi urmează să fie stabilită marţi, în cadrul Biroului Permanent, însă, pe lângă mai multe proiecte şi ordonanţe de guvern, „este posibil” să fie inclus şi proiectul privind pensiile magistraţilor.
Documentul a fost depus în aprilie de liderii PSD, PNL, UDMR şi ai Minorităţilor Naţionale – Marcel Ciolacu, Ilie Bolojan, Kelemen Hunor şi Varujan Pambuccian – la solicitarea lui Crin Antonescu, candidat la acea vreme la fotoliul prezidenţial de la Cotroceni.
Iniţial, proiectul prevedea creşterea treptată a vârstei de pensionare a magistraţilor, până la 65 de ani în 2045. Însă, înainte de votul din Camera Deputaţilor, din 23 aprilie, textul a fost modificat astfel încât vârstă de pensionare să fie fixată la 65 de ani începând din 2026, fiind eliminată etapa de creştere graduală. Documentul a trecut atunci cu 259 de voturi „pentru”, 25 de abţineri, un vot „împotrivă” şi un deputat care a refuzat să voteze.
Surse din coaliţie au explicat că proiectul trebuie respins de Senat pentru a evita probleme de constituţionalitate la Curtea Constituţională a României (CCR) în cazul noului proiect privind pensiile magistraţilor, iniţiat de Guvernul Bolojan.
„Cred că trebuie să facă parte din acest pachet doi şi acest proiect care e în Parlament să fie retras”, a declarat luni Sorin Grindeanu, făcând referire la proiectul iniţiat de Guvern privind pensiile magistraţilor.
Tot miercuri, plenul Senatului urmează să dezbată şi câteva ordonanţe de guvern, adoptate deja de Executiv, care trebuie validate legislativ. Şedinţa va fi organizată în sistem hibrid.