Şeful IGP acuză Partidul Nostru de acţiunile de denigrare la adresa Maiei Sandu şi a lui Andrei Năstase
alte articole
După ce luni, liderul Platformei Demnitate şi Adevăr, Andrei Năstase a anunţat că a sesizat poliţia în privinţa unor pliante şi bannere denigratoare la adresa lui şi a liderului PAS, Maia Sandu, apărute în faţa Parlamentului cu puţin timp înainte de începerea protestului de duminică 30 iulie, acuzându-l de complicitate pe ministrul de Interne, Alexandru Jizdan, marţi, 1 august, Alexandru Pînzari a specificat că Năstase ar fi acuzat poliţia „de cârdăşie cu cei care au instalat aceste bannere” fără să se documenteze.
„Sunt regretabile acuzaţiile total nefondate şi manipulatorii lansate de unii lideri politici potrivit cărora poliţia ar fi implicată în jocuri politice. Ţin să anunţ că poliţia s-a implicat activ în deconspirarea unor eventuale provocări şi devieri de la buna desfăşurare a protestului încă de la începutul săptămânii trecute. Graţie măsurilor de prevenire întreprinse, în posesia noastră au intrat mai multe materiale pe care le investigăm în prezent, printre care şi câteva interceptări audio”, a declarat Pînzari în cadrul unui briefing de presă, conform privesc.eu.
Mai mult decât atât, şeful IGP a ţinut să precizeze că ar fi vorba de câteva discuţiile telefonice cu implicarea unor membri şi chiar lideri ai partidului condus de Renato Usatîi. Potrivit lui Pînzari, membrii Partidului Nostru ar fi responsabili de instalarea în centrul Chişinăului a bannerelor şi pliantelor denigratoare în adresa liderului PPDA, Andrei Năstase, precum şi a boxelor pline cu scutece de unică folosinţă.
Amintim că înainte de începerea protestului din 30 iulie, pe Bulevardul Ştefan cel Mare au apărut o mulţime de pliante cu informaţie denigratoare la adresa liderului PAS, Maia Sandu şi a preşedintelui Platformei DA, Andrei Năstase, precum şi bannere şi boxe pline cu scutece de unică folosinţă cu poza lui Năstase pe ele.