Şeful diplomaţiei române în vizită la Chişinău

Titus Corlăţean. (www.senat.ro)
Tatiana Chiriac
12.09.2012

La 13 septembrie 2012, Ministrul Afacerilor Externe al României, Titus Corlăţean, va efectua o vizită de lucru la Chişinău, la invitaţia Ministrului Afacerilor Externe şi Integrării Europene al Republicii Moldova, Iurie Leancă, aceasta fiind prima vizită în Moldova a demnitarului român în calitate de şef al diplomaţiei române.

Pe agenda discuţiilor vor figura subiecte de interes comun privind dezvoltarea cooperării bilaterale pe plan politic şi economic, precum şi procesul de integrare europeană, transmite serviciul de presă al MAEIE.

De asemenea, cei doi miniştri de externe vor proceda la un schimb de opinii privind asistenţa tehnică acordată Republicii Moldova în procesul de integrare europeană şi stadiul actual de realizare a proiectelor energetice de interconexiune, convenite anterior.

În cadrul vizitei Ministrului Afacerilor Externe al României urmează a fi semnat Acordul interministerial privind cooperarea în domeniul asistenţei şi protecţiei consulare.

Programul vizitei la Chişinău a şefului diplomaţiei române va include şi întrevederi bilaterale cu conducerea Republicii Moldova.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor