Şefia marilor Parchete. CSM nu a reuşit să emită aviz pentru Florenţa şi Voineag. Procedura merge mai departe

Consiliul Superior al Magistraturii - CSM (Epoch Times România)
Liliana Alexe
01.04.2026
Consiliul Superior al Magistraturii - CSM (Epoch Times România)
Liliana Alexe
01.04.2026

Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii nu a reuşit în termenul legal de 30 de zile să emită avizul consultativ în cazul lui Alex Florenţa, care candidează pentru un post de procuror-şef adjunct al DIICOT, şi al lui Marius Voineag, propus pentru funcţia de adjunct al procurorului general, însă procedura de numire poate merge mai departe, potrivit Agerpres.

Cei cinci membri ai Secţiei pentru procurori, plus ministrul Justiţiei, Radu Marinescu, s-au reunit marţi pentru a patra oară dar nu au reuşit să constituie o majoritate care să permită luarea unei decizii în cazul celor doi (aviz favorabil sau negativ), ambii primind trei voturi 'pentru' şi trei voturi 'împotrivă'.

Articolul 147 alineatul 3 din Legea 303/2022 spune că: 'În procedura de emitere a avizului de către Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, dispoziţiile articolului 168 se aplică în mod corespunzător. Avizul motivat al Consiliului Superior al Magistraturii se emite în termen de cel mult 30 de zile de la primirea solicitării ministrului justiţiei. Avizul negativ poate fi motivat doar pe baza aspectelor privind cariera procurorului sau a celor privind modul de susţinere a interviului în faţa Secţiei pentru procurori'. De asemenea, alineatul 4 al aceluiaşi articol prevede că 'neemiterea avizului în termenul prevăzut la alineatul 3 nu împiedică continuarea procedurii'.

În aceste condiţii, procedura îşi poate urma cursul, iar ministrul Justiţiei îi poate trimite preşedintelui Nicuşor Dan propunerile pentru care a aşteptat un aviz încă din data de 2 martie, fără o soluţie de la CSM în privinţa celor doi magistraţi.

Funcţiile de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi cea de procuror-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie au rămas vacante începând de marţi, 31 martie, iar cea de procuror-şef al DIICOT rămâne liberă de la data de 14 aprilie, adică în prima zi lucrătoare după vacanţa de Paşte.

Marius Voineag va activa la un parchet inferior - Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti - după expirarea mandatului la şefia DNA.

Doar trei candidaţi la şefia marilor parchete au primit aviz pozitiv din partea CSM. Este vorba despre Codrin Horaţiu Miron - nominalizat pentru funcţia de procuror-şef al DIICOT, Viorel Cerbu - pentru funcţia de procuror-şef al DNA şi Marius-Ionel Ştefan - propus pentru funcţia de procuror-şef adjunct al DNA.

Marţi seara, Ministerul Justiţiei a anunţat că va organiza însă noi interviuri cu candidaţii care au primit aviz negativ din partea Secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii.

Aceştia sunt: Cristina Chiriac - propusă pentru funcţia de procuror general, Marinela Mincă - propusă ca procuror-şef adjunct la DNA şi Gill-Julien Grigore-Iacobici - propus pentru funcţia de procuror-şef adjunct al DIICOT.

Potrivit Ministerului Justiţiei, interviurile urmează să aibă loc pe data de 7 aprilie, începând cu ora 9:00.

Conform legii, Secţia pentru procurori a CSM emite un aviz consultativ motivat, după care propunerile făcute de ministrul Justiţiei, Radu Marinescu, sunt înaintate preşedintelui Nicuşor Dan.

În cazul emiterii unui aviz negativ al Secţiei pentru procurori a CSM, ministrul Justiţiei organizează un nou interviu exclusiv cu candidatul care a primit aviz negativ şi, în urma acestui interviu, el poate continua procedura prin transmiterea către preşedintele României a propunerii de numire în funcţia de conducere, însoţită de toate documentele relevante, sau retrage propunerea, urmând a declanşa o nouă procedură de selecţie în maximum 60 de zile.

Preşedintele României poate refuza, motivat, numirea în funcţiile de conducere, aducând la cunoştinţa publicului motivele refuzului.

Decretul preşedintelui de numire în funcţie sau refuzul motivat al acestuia se emite în maximum 60 de zile de la data transmiterii propunerii de către ministrul Justiţiei.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii:
prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
folosind Paypal, apăsând butonul de mai jos