Şefa PNL: Există semnale că odată cu instalarea Guvernului PSD vom asista la o creştere amplă a fiscalităţii
alte articole
În contextul discuţiilor cu privire la salariul minim, PNL atrage atenţia cu privire la necesitatea unei legi a salarizării unitare şi sprijin pentru investiţiile private, a declarat joi, pe contul său de Facebook, şefa liberalilor Raluca Turcan.
"Pentru sectorul public, concentrarea atenţiei doar pe nivelul salariului minim, perpetuează inechitatea, iar oameni cu nivel de studiu diferit sau vechime diferită ajung să aibă acelaşi salariu. Pentru sectorul privat, creşterea salariului minim, fără creşterea productivităţii, conduce la creşterea poverii asupra mediul de afaceri şi amânarea investiţiilor", a precizat Raluca Turcan.
PNL susţine, aşadar, creşterea salariului mimin pe economie concomitent cu o lege a salarizării unitare şi sprijin pentru creşterea nivelului investiţiilor şi a productivităţii.
"Faptul că programul de guvernare al PSD este nesustenabil, riscă să mute din ce în ce mai mult povara asupra sectorului privat. Există deja semnale consistente că odată cu instalarea unui guvern PSD să asistam la o creştere amplă a fiscalităţii", a adăugat Raluca Turcan.