Securiştii, consideraţi de Justiţia română mai oameni decât victimele lor. Motivare în dosarul Gheorghe Ursu

Foştii angajaţi ai Securităţii comuniste Marin Pîrvulescu şi Vasile Hodiş rămân achitaţi pentru infracţiunea de tratamente neomenoase, în legătură cu ancheta care a dus la moartea disidentului Gheorghe Ursu, în 1985. La câteva luni după decizia care îi scapă pe cei doi foşti securişti de teama că vor răspunde pentru faptele lor, judecătorul care a decis ca dosarul vizând uciderea inginerului Ursu să rămână închis a publicat şi motivarea.

Reamintim că pe 9 mai a.c., judecătorul Pavel Mircea Cătălin de la Curtea de Apel a decis să respingă cererile de redeschidere a dosarului celor doi foşti securişti acuzaţi de moartea disidentului care a dezvăluit lumii una dintre cele mai odioase decizii luate de Ceauşescu, cea de a sista consolidarea blocurilor avariate de cutremurul din '77. Decizia a fost luată după două şedinţe cu uşile închise în cameră de consiliu, şi şase amânări succesive întinse pe durata mai multor luni.

Potrivit Libertatea, din motivarea instanţei reiese că, în faza actuală a procesului, principiul autorităţii de lucru judecat şi drepturile fundamentale ale omului au funcţionat în favoarea reprezentanţilor sistemului dictatorial represiv, nu a victimelor acestora.

Judecătorul şi-au întemeiat soluţia pe dispoziţiile CEDO, invocând exact principiile pe care Marin Pîrvulescu şi Vasile Hodiş au fost acuzaţi că le-au încălcat în 1985, când Gheorghe Ursu a fost omorât.

„În jurisprudenţa instanţei de contencios european (n.r. – CEDO) s-a statuat că revizuirea unor hotărâri definitive nu ar trebui tratată ca un apel deghizat, iar simpla posibilitate de a exista două puncte de vedere asupra aceleiaşi situaţii nu este un temei suficient pentru a constitui premisa unei rejudecări a aceleiaşi cauze.

Totodată, s-a subliniat că revizuirea hotărârilor definitive poate interveni doar pentru un defect fundamental, care a devenit cunoscut numai după terminarea procesului, iar atunci când acesta este/devine cunoscut în cursul procesului părţile au la îndemână căile ordinare de atac.

Apoi, în practica judiciară s-a subliniat în mod constant că dispoziţiile (pentru revizuire – n.r.) se referă la «fapte şi împrejurări», deci la fapte probatorii şi nu la mijloace de probă noi, căci altfel revizuirea s-ar transforma într-un nou grad de jurisdicţie în care s-ar putea continua probaţiunea, situaţie de natură a afecta principiul securităţii raporturilor juridice, componentă a dreptului la un proces echitabil.

Fără îndoială că noile fapte sau împrejurări urmează a fi dovedite de mijloace de probă noi, apte să demonstreze netemeinicia hotărârii atacate. Nu pot fi însă considerate «probe noi» în sensul cerut de lege dovezile care aduc numai un surplus de argumente noi, care completează mijloacele de probă deja administrate, jurisprudenţa în materia revizuirii fiind bine stabilită în ceea ce priveşte inadmisibilitatea cererilor prin care se tinde la prelungirea probatoriului sau reexaminarea materialului probator pe baza căruia a fost pronunţată hotărârea iniţială.

Rezumând, Curtea reţine că pentru ca faptele şi împrejurările invocate să poată constitui temeiuri legale care să permită revizuirea, (…) este necesar ca ele să preexiste hotărârii atacate, dar să fi fost descoperite ulterior rămânerii definitive a acesteia, pe baza unor probe noi, care nu au putut fi prezentate în faţa instanţelor de fond.

Pe de altă parte, dovezile noi pe care se sprijină cererea nu trebuie să se constituie într-o prelungire a probatoriului cu privire la fapte şi împrejurări avute în vedere şi analizate de instanţele de fond. Or, în speţă, se poate uşor constata, în primul rând, din chiar conţinutul cererilor de revizuire, că faptele şi împrejurările invocate atât de părţile civile, cât şi de procuror, au fost descoperite anterior pronunţării hotărârii instanţei de apel, fiind consemnate, după cum arată chiar autorii cererilor de revizuire, în documente oficiale, în materiale întocmite de organizaţii naţionale şi internaţionale cu activitate în domeniul drepturilor omului, în studii de specialitate, în cărţi şi filme documentare, în hotărâri judecătoreşti etc., toate preexistente momentului la care hotărârea atacată a rămas definitivă (inclusiv cele mai recente dintre aceste documente, respectiv cele extrase din Baza de Date de Securitate a fostei Securităţi, fiind preluate de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii la data de 24.02.2022, cu aproape un an şi jumătate înainte de pronunţarea hotărârii instanţei de apel).

Prin urmare, revizuenţii aveau posibilitatea rezonabilă să le prezinte instanţelor de judecată implicate în soluţionarea fondului cauzei”, se arată în motivare.

Articolul integral poate fi citit aici.

Cazul Gheorghe Ursu şi conivenţa Justiţiei cu fosta Securitate ceauşistă

De profesie inginer constructor, Gheorghe Ursu a fost omorât în bătăi după ce a făcut public, prin intermediul unei scrisori către Europa Liberă, faptul că Nicolae Ceauşescu a decis sistarea consolidării blocurilor avariate de cutremurul din '77 pentru ca banii să fie alocaţi faraonicei Case a Poporului. Neconsolidate, blocurile riscau oricând să se prăbuşească peste locatari la un viitor cutremur puternic, făcând noi victime. Ofiţerii de Securitate acuzaţi că l-au bătut până la moarte pe Gheorghe Ursu după arestare au scăpat însă până acum de orice responsabilitate şi pedeapsă. Cei doi au fost deferiţi instanţei abia în 2016, după două greve ale foamei făcute de fiul lui Gheorghe Ursu, Andrei Ursu, pentru ca şapte ani mai târziu să fie achitaţi definitiv.

În 2023, foştii securişti Marin Pârvulescu şi Vasile Hodiş au fost achitaţi definitiv de judecătorii Curţii Supreme în baza unei motivări absolut scandaloase. În motivare lui Ursu i se contesta calitatea de disident, ba, mai mult, se punea sub semnul întrebării însuşi faptul că Securitatea a fost un organ represiv. În mod uluitor, judecătorii au considerat că nu a existat nicio relaţie de adversitate între Securitate şi poporul român în anii ’70-’80, deşi este de notorietate faptul că opozanţii regimului erau bătuţi, torturaţi etc.

Ulterior, sub presiunea uriaşă a opiniei publice, procurorul general al României a făcut o cerere de revizuire. Familia lui Gheorghe Ursu a solicitat şi ea redeschiderea dosarului.

În sprijinul cererii lor, procurorii Secţiei judiciare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au depus probatoriu care documentează fapte sau împrejurări care nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei, după ce au primit noi date de la CNSAS, precum şi material documentar întocmit de IICCMER.

Familia lui Gheorghe Ursu a depus, de asemenea, 40 de GB de informaţii cu mărturii ale dizidenţilor, opozanţilor şi dosarele de la Securitate care dovedesc dincolo de orice îndoială că au existat relaţii de adversitate între Securitate şi poporul român în anii dictaturii ceauşiste. Pentru judecătorul Pavel Mircea Cătălin de la Curtea de Apel se pare însă că acestea nu au contat.

Mai merită precizat că de-a lungul celor peste trei decenii de când Andrei Ursu încearcă să aducă dreptate în cazul morţii tatălui său, statul român a făcut tot posibilul pentru salvarea celor doi securişti. Avocaţii lui Andrei Ursu au relatat că martorii au fost intimidaţi, ameninţaţi cu represalii, asupra lor şi a familiilor lor. Mai mult, "probele au fost asasinate", a relatat avocata Eugenia Crângariu. Martorii erau întrebaţi pe faţă în instanţă "nu-i aşa că au trecut 30 de ani de atunci şi nu vă amintiţi bine?", erau opriţi de judecător când încercau să îi incrimineze pe securişti iar unele din declaraţiile în care se refereau la vinovăţia securiştilor nu erau pur şi simplu transcrise şi incluse în probatoriu. Mai multe informaţii pe acest subiect puteţi accesa aici.