Secolul de aur al gazului: Gazprom va fi regele balului
Gazul natural va fi baza producţiei mondiale de energie în următorii 20 de ani. Pe această piaţă, mai ales în Europa, domină compania rusă Gazprom. În pofida tuturor eforturilor depuse de Bruxelles, această situaţie nu va putea fi schimbată prea curând, notează publicaţia italiană La Repubblica.
În ultimii patru ani, lumea energeticii a cunoscut multe schimbări. De domeniul amintirilor a rămas neobişnuita majorare a consumului de combustibili care s-a înregistrat până în 2007, la fel ca şi speranţele privind trecerea la surse de energie regenerabile, din cauza scăderii generale a subvenţiilor acordate pentru dezvoltarea lor. De asemenea, după accidentul de la Fukushima, utilizarea energiei nucleare pare un 'pact cu diavolul', pe care din ce în ce mai puţine ţări sunt tentate să-l încheie.
Singurele veşti pozitive vin din sectorul gazifer: descoperirile geologice, evoluţia tehnologică şi opţiunea financiară fac din gaz succesorul cel mai sigur al petrolului. Preţul la petrol devine de acum încolo o variabilă independentă. Europa se află în stare de recesiune, restabilirea creşterii economice în restul lumii se află sub semnul întrebării, iar preţul pe barilul de petrol se menţine la nivelul de peste o sută de dolari. În acelaşi timp, importul de petrol al celui mai mare consumator din lume, SUA, se află la nivelul minim din 1999, de sub 9 milioane de barili pe zi. Acum, cotaţiile sunt determinate nu de cerere, ci de costurile de exploatare a noilor zăcăminte şi de menţinerea producţiei la nivelul actual.
În schimb, rezervele de gaz cresc datorită gazului de şist. Geologii ştiau demult că unele specii de roci conţin gaz, însă abia în ultimii zece ani elaborarea de noi tehnici de exploatare a permis deschiderea de adevărate 'şantiere gazifere'. Cele mai mari rezerve de gaz de şist se află în SUA, unde în zece ani producţia a crescut de la 0 la 142 de milioane de metri cubi de gaz pe an. Astfel, investiţiile care până acum erau concentrate pe construcţia de sisteme de regazificare a gazului imporat au fost reorientate acum în direcţia unei noi resurse naturale.
Ecoul dezbaterilor despre gazul de şist a ajuns şi în China. Dacă rezervele de gaz de şist ale acestei ţări, estimate la 25 de miliarde de metri cubi, vor fi confirmate, ele vor putea garanta Chinei încă 200 de ani de consum la actualul nivel şi o bună alternativă la cărbune.
Europa s-a pomenit practic în afara cursei pentru gazul de şist: pe acest continent nu există chiar atât de multe zăcăminte de gaz de şist, iar starea mediului înconjurător a împiedicat cursa investiţiilor în domeniu. Totuşi, aplicarea directivei privind reducerea emisiilor de carbon şi renunţarea Germaniei la centralele nucleare vor majora nevoia UE în gaz natural, necesar mai ales în producerea energiei electrice.
Potrivit publicaţiei italiene, Gazprom este pregătit să strângă roadele acestei revoluţii energetice. Bruxellesul sprijină prin toate mijloacele căutarea de alternative la livrările de gaz din Rusia. Însă, odată cu scăderea producţiei interne europene, de la Marea Nordului până în Italia, importurile se vor majora de la 550 la peste 710 miliarde demetri cubi de gaz în decurs de trei ani. Circa 80 la sută din cantităţile de gaz în plus vor fi livrate din rezervele inepuizabile ale zăcămintelor siberiene.
Secretul Gazprom îl constituie 'diplomaţia gazoductelor', continuă La Repubblica. Miile de kilometri de gazoducte creează practic relaţii de neclintit între furnizori şi consumatori. Garanţia aprovizionării cu gaz în schimbul preţurilor fixe - acesta este acordul pe care ruşii îl propun Europei ezitante, care visează la o piaţă energetică transparentă şi dinamică, pe care domneşte concurenţa. Dacă dificultăţile tranzitului de gaz prin Ucraina au clătinat acest acord, astăzi Gazprom se pregăteşte să 'strângă chingile'.
În acest an, prin gazoductul Nord Stream, care trece prin Marea Baltică, în Germania vor fi livrate 27 de miliarde de metri cubi de gaz. Săptămâna trecută, directorul Gazprom, Aleksei Miller, a desfăşurat o campanie în Balcani, croind drum gazoductului South Stream, care ar urma să treacă prin Marea Neagră, pe teritoriile Bulgariei, Serbiei şi Sloveniei. În afară de aceasta, Gazprom a pus la bătaie alte 2 miliarde de euro, pentru a cumpăra de la guvernul grec companii de transport şi firme pentru producţia de hidrocarburi, în vederea 'scurtării' drumului spre malul Adriaticii şi spre partenerii de încredere de la compania italiană Eni.
Doar cu câţiva ani în urmă, South Stream era cel mai mare, mai scump şi mai dificil proiect dintre multe altele care erau propuse pentru transportul de gaz din Caucaz în Europa. Gazoductele concurente - Nabucco, ITGI, TAP - păreau mai avansate şi mai uşor de realizat, însă la sfârşitul acestui an va fi semnat acordul final privind investiţii de zeci de miliarde de euro ale Gazprom şi Eni într-un gazoduct submarin lung de 900 de km. Astfel, concurenţii au rămas cu buza umflată. Dacă realizarea South Stream, proiectat să transporte 30 de miliarde de metri cubi de gaz pe an, va fi finalizată la termenul programat (2013-2015), pentru toţi ceilalţi concurenţi vor rămâne doar fărâmiturile, subliniază cotidianul italian.
Gazprom a ignorat şi a îmblânzit opoziţia din partea europenilor. El a răspuns la îngrijorările partenerului său Eni, privind costul exagerat al proiectului, găsind alţi acţionari - compania franceză EDF şi cea germană Wintershall. Acum, Gazprom strânge roadele din întreaga lume, lume care nu se mai poate descurca fără gaz, conchide La Repubblica.
