Sebastian Ghiţă, convocat la Parchetul General să-şi susţină "autodenunţul" împotriva lui Kovesi

Deputatul PRU a fost chemat să-şi probeze acuzaţiile conform cărora înalt funcţionari ai Guvernului Ponta au măsluit raportul referitor la lucrarea de doctorat a şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi.
Loredana Diacu
29.09.2016

alte articole

Sebastian Ghiţă (Eugen Horoiu/Epoch Times România)
Loredana Diacu
29.09.2016

UPDATE: La ieşirea de la Parchetul General, Sebastian Ghiţă a declarat că a dat o declaraţie de martor, iar săptămâna viitoare este chemat pentru a prezenta noi probe în cazul autodenunţului vizând presupusa măsluire a raportului referitor la lucrarea de doctorat a şefei DNA.

''Sunt convins că vor fi audiate şi alte persoane care să certifice cele spuse de mine. Am nominalizat persoanele care au participat împreună cu mine la acest eveniment. (...) Ce mă bucur eu, şi am declarat astăzi de dimineaţă, este faptul că Parchetul General a avut curajul să înceapă şi să facă o anchetă care vizează un procuror de la DNA, chiar pe Laura Codruţa Kovesi. Asta cred că este o chestiune de normalitate în statul român, pe care trebuie să o acceptăm toţi, chiar şi cei mai mari admiratori ai dânsei'', a spus Ghiţă.

Întrebat ce infracţiuni vizează cercetările dosar, Ghiţă a răspuns că procurorul trebuie lăsat să facă încadrarea faptelor respective şi să se raporteze la ele.

***

După ce în urmă cu două zile s-a autodenunţat ca fiind complice la o presupusă măsluire a raportului referitor la lucrarea de doctorat a şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi, Sebastian Ghiţă a fost chemat joi, de procurorii Parchetului General, să-şi probeze spusele.

Potrivit unor surse judiciare citate de Agerpres, deputatul PRU a fost chemat pentru a le indica procurorilor numele martorilor care susţin autodenunţul acestuia, cât şi alte probe.

Reamintim că deputatul PRU Sebastian Ghiţă a depus un autodenunţ la Parchetul General. În denunţ, Ghiţă susţine că el şi mai mulţi înalţi funcţionari ai Guvernului Ponta au falsificat şi măsluit raportul tehnic de expertiză prin care s-a stabilit că procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, nu a plagiat în teza de doctorat. Fostul preşedinte Traian Băsescu a confirmat în scurt timp scenariul, în timp ce şefa DNA a respins categoric acuzaţiile care o vizează.

Întrebat marţi cum a fost falsificat acel raport de expertiză, deputatul PRU, care susţine că şefa DNA ştia de demersul său, a explicat: "Mai mulţi înalţi funcţionari împreună cu mine. Pentru a proteja acele persoane, sunt convins că vor deveni martori, să îmi daţi voie să nu le spun numele acum. Mâine pot fi arestaţi sau agresaţi. Nu ştiu ce pot face procurorii de la DNA unor astfel de persoane care ştiu aceste lucruri. Pot să vă spun că au fost mai multe persoane implicate şi că acea comisie tehnică nu s-a întrunit niciodată".

"Concret, acea comisie nu a făcut nimic şi acel raport vine şi spune că teza Laurei Codruţa Kovesi nu este un plagiat şi eu pot să spun că acea comisie nu s-a întrunit niciodată, iar raportul a fost scris în Guvernul României", a adăugat deputatului PRU, menţionând că ceea ce i se întâmplă în ultimii ani este o încercare de a i se "închide gura şi de a ajunge în închisoare".

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor