Sebastian Bodu: "Am sesizat Poliţa Română pentru batjocura ANAF - DGAF de a ocupa banda de urgenţă a unei autostrăzi"

Fostul şef ANAF, Sebastian Bodu a sesizat Poliţa Română după ce o coloană de maşini ale inspectorilor anti-fraudă, îndreptându-se către mare, a blocat bandă de urgenţă a autostrăzi, situaţia fiind imortalizată într-o fotografie de o bucureşteancă.
Maşini ANAF pe banda de urgenţă. (Facebook)
Loredana Diacu
01.05.2015

Fostul şef ANAF, Sebastian Bodu a sesizat Poliţa Română după ce o coloană de maşini ale inspectorilor anti-fraudă, îndreptându-se către mare, a blocat banda de urgenţă a autostrăzi, situaţia fiind imortalizată într-o fotografie de o bucureşteancă.

"Am sesizat Poliţa Română pentru batjocura ANAF - DGAF de a ocupa banda de urgenţă a unei autostrăzi. Situaţia imortalizată în poza care a făcut ocolul presei, arătând un şir nesfârşit de autovehicule mergând sau staţionând demonstrează dispreţul pentru legislaţia rutieră şi pentru situaţiile de reală urgenţă, precum cele la care participă autovehicule ale Salvării, Pompierilor sau Poliţiei.", scrie pe contul său de Facebook Sebastian Bodu.

Fostul şef ANAF, care, şi-a exprimat în repetate rânduri revolta faţă de ofensiva ANAF împotriva micilor companii sancţionate drastic sau chiar închise pentru inadvertenţe contabile de câţiva lei, a solicitat Poliţiei Rutiere o verificare a acestei situaţii cerând ca, dacă urgenţa misiunii ANAF-DGAF nu se justifică, în conformitate cu ordinul de serviciu şi circumstanţele faptei, pentru ca autovehiculele respective să se fi deplasat pe banda de urgenţă, să dispună aplicarea sancţiunilor contravenţionale corespunzătoare gravitaţii acestor fapte.

"Simpla logică spune că urgenţa este exclusă atunci când o coloană întreagă de autovehicule ale ANAF - DGAF se deplasează din capitală într-un alt judeţ, situaţiile real urgente fiind punctuale, implicând unul sau câteva autovehicule (o verificare a unui TIR în mişcare, o acţiune împotriva unei fapte de contrabandă în derulare etc.)"

Parte din maşinile ANAF fotografiate ieri pe autostradă au ajuns vineri la Vama Veche, fiind primite cu huiduieli de turişti. Potrivit cugetliber.ro, zvonul că 150 de inspectori ANAF au fost detaşaţi pe litoral, în minivacanţa de 1 Mai, pentru a controla agenţii economici pare să fie cât se poate de adevărat.

Potrivit gândul.info, reprezentanţii ANAF şi ai Direcţiei Antifraudă au confirmat că este vorba despre o misiune a Direcţiei Antifraudă şi că maşinile se deplasau pe A3, Bucureşti-Borş, fără să ofere alte detalii legate de destinaţia vizată.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, dând un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor