"Se intră într-o spirală foarte complicată" - Ce spune Cristian Diaconescu despre criza din Justiţie

Cristian Diaconescu (Captură video)
Redacţia
22.12.2025
Cristian Diaconescu (Captură video)
Redacţia
22.12.2025

Cristian Diaconescu, fost ministru de Externe şi fost consilier prezidenţial, a opinat duminică seara, la Digi24, că varianta cea mai rapidă pentru rezolvarea situaţiei din Justiţie ar fi folosirea cadrului constituţional şi legal existent.

„Instituţiile, în mod evident şi prin acomodarea pe care constituţie oferă ca responsabilitate preşedintelui, trebuie să stabilizeze această criză cu formule care să nu accentueze, ci, dimpotrivă, să ajungă într-o zonă de solidaritate. Am văzut comunicări publice, într-o formă sau alta, din partea unor membri ai sistemului judecătoresc, unele dintre ele aproape la limita penalului, în legătură cu o serie de influenţe. Această situaţie trebuie rezolvată.

Cred că varianta cea mai rapidă este să foloseşti cadrul constituţional şi legal existent. Preşedintele, pentru că discutăm despre domnia sa, merge în şedinţa Consiliul Superior al Magistraturii pe care o prezidează.

După părerea mea, stăm acolo o oră, două, trei, o zi, nu se poate ca până la urmă să nu se găsească un parcurs raţional. Conflictul poate prelungi o situaţie de fapt care la un moment dat devine atât o vulnerabilitate personală, cât şi o vulnerabilitate statală, pentru că discutăm de o instituţie fundamentală într-o democraţie”, a declarat fostul consilier prezidenţial.

Întrebat dacă asistăm la un conflict de natură juridică între două puteri ale statului, preşedinţia şi corpul judecătoresc, Diaconescu a răspuns:

„Sunt nişte probleme înăuntrul sistemului instanţelor, în instanţele de judecată. Să nu uităm că avem în egală măsură în sistemul judiciar Uniunea Avocaţilor, Uniunea Notarilor, deci sunt mai multe componente din acest punct de vedere. Dar judecătorii, procurorii, cei din magistratură în sens larg, anunţă o serie de probleme extrem de complicate. Dacă aceste probleme nu sunt rezolvate înăuntrul sistemului, cu sprijinul tuturor instituţiilor statului, ele se vor transfera în afară. În momentul în care vor încerca să fie maximizate politic într-un sens sau în altul, se intră într-o spirală foarte complicată”.

În ce priveşte referendumul anunţat de preşedintele Nicuşor Dan, Cristian Diaconescu a afirmat că terminologia de referendum poate fi considerată din mai multe perspective:

„Un referendum în sine, din punct de vedere legal, trebuie să respecte criteriile legii 3/2000, a legii 305, modificată ultima oară cred în 2022, care se referă la Consiliul Superior al Magistraturii. Sunt o serie de prevederi, deocamdată nu ştiu o practică în ceea ce priveşte organizarea unei referendum la nivelul unei categorii socio-profesionale, dar dincolo de aceste aspecte, putem considera terminologia de referendum din mai multe perspective. Este absolut necesar şi exclud varianta ca să nu existe la un moment dat un consens inter-instituţional. Dacă e ceva de îmbunătăţit, să se îmbunătăţească, dacă este care presupune răspundere în zona magistraturii, să răspundă”.

Preşedintele Nicuşor Dan a anunţat că va iniţia în luna ianuarie un referendum în cadrul corpului magistraţilor cu o singură întrebare: „CSM acţionează în interes public sau acţionează în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”. Detalii aici.

Într-o primă reacţie, Consiliul Superior al Magistraturii a avertizat că nu va tolera nicio ingerinţă în Justiţie. Detalii aici.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor