Reacţie la Realitatea după ce Nicuşor Dan a anunţat referendum: Puci anticonstituţional, atac împotriva justiţiei

Postul Realitatea Plus, televiziunea care susţine gruparea Savonea, a reacţionat vehement după ce preşedintele Nicuşor Dan a anunţat duminică iniţierea unui referendum în rândul magistraţilor privind modul cum Consiliul Superior al Magistraturii îşi îndeplineşte misiunea.
„Nicuşor Dan intervine în justiţie. Ameninţări pentru Consiliul Superior al Magistraturii, în direct de la Palatul Cotroceni: Dacă CSM nu acţionează în interes public, atunci va pleca!”, a titrat Realitatea Plus, potrivit Aktual24.
La Realitatea Plus au intrat apoi în direct fosta europarlamentară Norica Nicolai, prezentată drept analist politic, şi Ingrid Mocanu, prezentată drept avocat.
Nicolai a susţinut că Nicuşor Dan „se vede un mic Ceauşescu” care ar dori „să facă mai mult decât îi permite o constituţie democratică”, acţionând „în beneficiul unui grup de interese”.
Ingrid Mocanu a afirmat: „Ce s-a întâmplat azi la Cotroceni este la fel de grav ca atunci când la TVR au intrat nişte cetăţeni şi au anunţat că a căzut Ceauşescu. Este un puci anticonstituţional, un atac, cel mai grav atac de când avem democraţie, cel mai grav atac împotriva justiţiei, a independenţei justiţiei, de la cel mai înalt nivel.
Este o încercare de uzurpare a puterii judecătoreşti, de răsturnare. Ce se întâmplă în justiţie şi de apărare a puterii judecătoreşti este inadmisibil. Ce a declarat preşedintele, cel mai înalt deţinător de putere, este inadmisibil. Ne-a spus, fără nicio probă, că va stabili el dacă CSM acţionează în interes public.”
Preşedintele Dan a atras atenţia, duminică, de la Cotroceni, că „situaţia din sistemul judiciar este gravă”, astfel că, în ianuarie, imediat după sărbători, va iniţia un referendum în cadrul corpului magistraţilor cu o singură întrebare: Consiliul Superior al Magistraturii acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interior? Dacă răspunsul este al unui grup, atunci CSM "va pleca de urgenţă".
Preşedintele a invocat temeri ale magistraţilor privind posibile represalii şi existenţa unor suspiciuni serioase legate de modul de funcţionare al instituţiilor din domeniu.
„S-au întâmplat fel de fel de lucruri în aceste zile, pe care colegii mei care au fost în contact cu aceşti magistraţii le-au perceput. În primul rând că, în mod neobişnuit, în anumite instituţii s-au organizat şedinţe 'luni, 22 decembrie'. Au existat mesaje de influenţare, intimidare. Apoi, multă lume, din ce o să vedem, multă lume, mulţi dintre cei care ne-au scris, au solicitat să ne întâlnim, dar nu în 22 decembrie, tocmai pentru că există o teamă că participarea la o astfel de întâlnire să aibă repercusiuni.
Şi am ajuns inclusiv la propuneri nepotrivite, să vină pe rând, să stea în diferite săli pe aici, ca să nu se intersecteze, sau chiar colegi de-ai mei să-i preia din benzinării din Bucureşti ca să nu se vadă că intră în Palatul Cotroceni. Totuşi, e o chestiune foarte serioasă, nu vorbim de reţele de trafic de persoane sau cine ştiu eu ce, vorbim de a treia putere în statul ăsta”, a trasmis Nicuşor Dan.
În acest context, preşedintele ţării a anunţat organizarea unei discuţii publice.
„Prin urmare, am decis că mâine, la ora 10.00, vom face o discuţie publică cu cei care îşi asumă public să transmită un mesaj, iar toate discuţiile private vor fi reprogramate. Nu va fi mâine”, a precizat Nicuşor Dan. Mai multe detalii aici.