Scoţia lansează o investigaţie cu privire la creşterea alarmantă a numărului deceselor la nou-născuţi

Laborator
Laborator (Shutterstock)

Un raport al ziarului The Herald evidenţiază creşterea „foarte neobişnuită” a numărului deceselor în rândul bebeluşilor, alarma fiind trasă după moartea în 18 cazuri, survenită în patru săptămâni de la naştere, incidentele având loc în martie.

Creşteri asemănătoare au fost semnalate în septembrie anul trecut, când au fost raportate 21 de decese neonatale, prima dată când acest lucru a avut loc de la începutul colectării de date statistice.

„Rata mortalităţii neonatale a fost de 5,1 la 1.000 de născuţi vii în septembrie şi de 4,6 la 1.000 în martie, faţă de o medie de 1,49 la 1.000 în 2019”, relatează ziarul.

Public Health Scotland (PHS) a afirmat că decesele nu pot fi întâmplătoare, iar cauza din spatele creşterii anterioare, din septembrie „a rămas, de asemenea, un mister”.

Raportul notează că efortul de vaccinare la viitoarele mame a crescut şi că infecţiile cu COVID în timpul sarcinii sunt asociate cu o şansă mai mare de naştere prematură, dar nu a găsit nicio „legătură directă” între creşterea COVID şi decese.

PHS Scotland spune că infecţiile cu COVID „nu păreau să fi jucat un rol” în valul de decese din septembrie.

Dr. Sarah Stock de la Universitatea Edinburgh a declarat: „Cifrele sunt cu adevărat îngrijorătoare”, dar a recunoscut că nu cunoaşte cauza deceselor.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Societate, cultură