Scandalul "Mici şi bere pentru vot". Românii din diaspora, revoltaţii de declaraţiile lui Tăriceanu

Românii din diaspora sunt indignaţi de declaraţia preşedintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, conform căreia ei ar fi în stare să-şi vândă votul pentru un mic şi o bere, a transmis preşedinte Federaţiei asociaţiilor de români din Europa, Daniel Tecu, în cadrul unui comunicat remis redacţiei.
Călin Popescu Tăriceanu (Epoch Times România)
Andrei Pricopie
17.04.2015

Românii din diaspora sunt indignaţi de declaraţia preşedintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, conform căreia ei ar fi în stare să-şi vândă votul pentru un mic şi o bere, a transmis preşedinte Federaţiei asociaţiilor de români din Europa, Daniel Tecu, în cadrul unui comunicat remis redacţiei Epoch Times.

"Declaraţia domnului Tăriceanu arată o necunoaştere a realităţii românilor din diaspora. Reamintim domniei sale că pentru a vota, majoritatea românilor din afara graniţelor, trebuie să parcurgă distanţe care ajung şi la mii de kilometri. Încă odată se vede clar că o parte din clasa politică nu a înţeles nimic din votul românilor din 16 noiembrie 2014.

Mulţi dintre ei au parcurs distanţe impresionante până la secţiile de vot, iar pentru a vota au aşteptat până la 8 ore, în unele cazuri şi în ploaie. Cum se poate crede că, în aceste condiţii, cineva ar putea fi convins să îşi vândă votul pentru un mic şi o bere?", reiese din documentul citat.

Preşedintele FADARE s-a declarat dezamăgit de declaraţiile lui Călin Popescu Tăriceanu subliniind că avea alte pretenţii de la al doilea om în stat.

"M-aş fi aşteptat de la al doilea om în stat la mai multă eleganţă. Românii din afara graniţelor merg la vot din dragoste de ţară şi pentru că doresc ca România să ajungă la fel de prosperă ca ţările în care locuiesc", a declarat Daniel Tecu.

Tăriceanu declara recent că votul prin corespondenţă nu ar fi bun pentru că românii cu o conştiinţă civică politică redusă l-ar vinde pentru bani sau pentru "un mic şi o bere la o fiestă în străinătate".

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, dând un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor