Sancţiunile împotriva Rusiei, o armă cu dublu tăiş

Dimensiunea Rusiei şi a economiei sale transformă orice sancţiune împotriva sa într-o armă cu dublu tăiş, care face rău atât celui care o foloseşte, cât şi celui care primeşte lovitura, notează joi într-un editorial ziarul El Pais.

Hillary Clinton ne-a învăţat, referitor la China, că este mai bine să nu-l tratăm cu duşmănie pe bancherul nostru. Angela Merkel ne poate oferi o lecţie similară: este la fel de periculos să ne supărăm pe cel care ne livrează gazele, pentru că ne-ar putea majora preţul la metrul cub sau, mai rău, ne-ar putea închide robinetul dacă l-am înfuria prea tare.

Dependenţa europeană de gazele ruseşti este formidabilă şi poate fi rezumată în trei date: un sfert din energia consumată de europeni are ca sursă gazul, o treime din aceste gaz este rusesc şi 15% din întregul gaz european vine prin gazoductul care străbate Ucraina.

Dispoziţia celui care livrează gazul afectează mai ales Germania, Italia şi Marea Britanie, în această ordine, şi în mai mică măsură Spania, care depinde de gazul algerian. Însă gazele nu sunt singura problemă pe care o implică tensiunea dintre Moscova şi Occident.

Dimensiunea Rusiei şi a economiei sale, mai ales prin integrarea ei în economia mondială, transformă orice sancţiune sau represalii, precum suspendarea viitorului summit prevăzut de G8 la Soci din iunie, într-o armă cu dublu tăiş.

Este suficient să amintim investiţiile sau turismul ruşilor în principalele ţări ale UE, mai concret în Spania, pentru a realiza dificultăţile şi consecinţele unui sistem de sancţiuni cu adevărat severe, cum ar merita să-i fie aplicate lui Putin pentru Crimeea, doar din punct de vedere moral.

Este mai uşor să dictezi sancţiuni din SUA, cu care Rusia au schimburi comerciale de 1%, decât din capitalele Uniunii, care consideră Moscova al treilea lor client mondial.

Şi mai greu este pentru ţări precum Marea Britanie, unde locuiesc şi au afaceri numeroşi oligarhi ruşi, sau Germania, care are numeroşi politicieni pensionaţi, între care un fost şef de guvern, printre cei care consiliază companiile ruse.

Noutatea este absolută. Cu metode reprobabile, vechea lume a naţiunilor şi imperiile au mai intrat în secolul trecut în Ucraina, mai concret în Crimeea, dar contextul economic este acum cel al secolului XXI. Este ceea ce i-a spus ca reproş secretarul de stat al SUA, John Kerry, preşedintelui Vladimir Putin, dar putea să şi-l spună şi lui însuşi, ca observaţie analitică.

Acest război rece are acum la îndemână, ca măsură de descurajare şi ca garanţie de stabilitate, nu armele nucleare, ci globalizarea economică, ce te împiedică să faci rău celuilalt fără să suferi şi tu la rândul tău. Este nevoie urgent să se găsească o doctrină şi o strategie pentru a putea înfrunta această combinaţie diabolică de interdependenţă economică şi putere autocritică.

Acum este în vizor Rusia, dar lecţia merită reţinută pentru ziua în care China va acţiona la rândul ei ca o superputere a secolului al XIX-lea, iar lumea întreagă va avea mâinile legate din cauza globalizării economice a secolului XXI, conchide El Pais.