SUA şi Rusia apelează la diplomaţie pentru criza din Ucraina (revista presei spaniole)
SUA şi Rusia o iau pe căile diplomatice pentru criza din Ucraina, comunităţile autonome spaniole s-au îndatorat cu miliarde de euro numai în primele luni ale anului, iar Bruxellesul a scos Spania din rândul ţărilor care prezintă cel mai ridicat risc pentru nerespectarea ţintelor macroeconomice, scriu joi cele mai importante cotidiene spaniole.
SUA şi Rusia o iau pe calea diplomatică pentru criza ucraineană, iar UE anunţă că va ajuta cu 11 miliarde de euro guvernul de la Kiev, scrie cotidianul El Pais. Şefii diplomaţiilor de la Washington, respectiv Moscova - John Kerry şi Serghei Lavrov - au anunţat că îi vor sprijini pe ucraineni pentru a ajunge la o soluţionare a crizei, iar baza dialogului va fi un pact 'sponsorizat' de Uniunea Europeană, precizează cotidianul spaniol.
Pe prima pagină a cotidianului El Mundo este ilustrată vizita ministrului spaniol de interne, Jorge Fernández Díaz, în enclavele spaniole din Maroc. Publicaţia îl citează pe ministru, care susţine că în aceste momente de presiuni migratorii crescute, 'criticile (venite din partea opoziţiei, n.r.), le dau de veste mafiilor (care controlează imigraţia ilegală, n.r.) să ştie când trebuie să intre'. În plus, acelaşi cotidian spaniol mai notează tot joi şi că doar în primele două luni ale anului, comunităţile autonome spaniole s-au îndatorat deja cu 5,4 miliarde de euro.
Cotidianul ABC consideră că fostul premier socialist Jose Luis Rodriguez Zapatero amendează campania secretarului general al PSOE, Alfredo Perez Rubalcaba, împotriva Ministerului spaniol de Interne. Potrivit cotidianului spaniol, poziţia aceasta ar reieşi din faptul că fostul premier le cere socialiştilor 'prudenţă şi politică de stat' pentru combaterea şi prevenirea imigraţiei ilegale.
Documentele ETA prezintă un pact cu formaţiunea politică a stângii radicale basce Bildu, pe care socialiştii l-ar fi luat în considerare în Navarra. Cotidianul La Razon se referă la documente din cadrul negocierilor care au avut loc în 2007 cu guvernul socialist de la centru de atunci. Potrivit cotidianului spaniol, teroriştii basci voiau să ajungă să controleze guvernul regional din comunitatea autonomă spaniolă Navarra pentru o viitoare anexare la Ţara Bascilor.
Bruxellesul scoate Spania din rândul ţărilor care prezintă mai mari riscuri macroeconomice, anunţă cotidianul La Vanguardia, după ce Comisia Europeană a arătat că şi-a mutat centrul atenţiei asupra Italiei şi Franţei. În schimb, în Spania, Olli Rehn consideră că este posibilă o marjă mai mare pentru moderarea creşterii salariilor, constată cotidianul catalan citat.
O 'blocadă' asupra maşinilor în Barcelona este prezentată joi de cotidianul catalan El Periodico, după ce primăria a anunţat că vrea să reducă folosirea maşinilor private cu 5% până în 2018, cu scopul reducerii nivelului de poluare.