Rusia şi China plănuiesc cel de-al doilea exerciţiu naval în Mediterană

Beijingul a confirmat că forţele marine ale Armatei de Eliberare a Poporului vor lansa un exerciţiu naval comun cu marina rusă în Marea Mediterană la începutul anului următor.
Sergei Şoigu (ALEXEI NIKOLSKY/AFP/Getty Images)
Andrei Popescu
04.12.2014

Beijingul a confirmat că forţele marine ale Armatei de Eliberare a Poporului vor lansa un exerciţiu naval comun cu marina rusă în Marea Mediterană la începutul anului următor.

Anunţul a fost făcut după ce ministrul rus al apărării, Sergei Shoigu, a vizitat China şi Pakistan.

Aparent, Rusia caută suport din partea partenerilor săi din sectorul securităţii pentru a crea o nouă alianţă împotriva influenţei americane, din Orientul Îndepărtat până în Europa. De asemenea, exerciţiul va permite Chinei să îşi demonstreze puterea navală în Mediterană, zonă considerată în mod tradiţional ca făcând parte din apele occidentale.

Un astfel de exerciţiu implică faptul că Statele Unite nu mai sunt singura putere maritimă capabilă să îşi trimită flota în apele altor naţiuni.

Forţele maritime chineze şi ruse au lansat deja un exerciţiu comun pe mare mai devreme în acest an iar prin standardizarea exerciţiului naval comun în apele străine, cooperarea militară dintre China şi Rusia poate fi întărită treptat.

Rusia se teme cel mai mult că SUA sau alte state membre ale NATO vor trimite forţe militare în Ucraina. Pentru a confrunta influenţa şi expansiunea Statelor Unite şi a NATO, Rusia are nevoie de o astfel de cooperare din partea Chinei pentru a arăta Occidentului că nu este complet izolată.

Rusia şi-a manifestat de asemenea nemulţumirea faţă de India, trimiţându-l pe Shoigu în Pakistan, după ce New Delhi a cumpărat multe dintre sistemele sale de arme de la diferite naţiuni vestice.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor