Rusia interzice o fundaţie a miliardarului Soros

Miliardarul şi finanţatorul american George Soros este pus la zid în Rusia, în condiţiile în care una dintre organizaţiile sale, Open Society Institute, a fost etichetată ca fiind indezirabilă.
George Soros, preşedintele Soros Fund Management şi al fundaţiei cu acelaşi nume, 24 septembrie 2011 (BRENDAN SMIALOWSKI / AFP / Getty Images)
Andrei Popescu
01.12.2015

După răspunsul oficial al Rusiei faţă de doborârea unui avion de luptă rusesc de către forţele turceşti în urmă cu o săptămână – răspuns care a inclus un ordin emis de Putin pentru limitarea angajării muncitorilor turci, restricţionarea organizaţiilor turceşti şi reducerea comerţului bilateral cu Ankara – un incident mult mai notabil a avut loc luni, când Biroul Procuraturii Generale din Rusia a publicat o declaraţie în care a catalogat Open Society Institute al lui George Soros şi alte organizaţii afiliate drept “grupuri indezirabile”, interzicând cetăţenilor ruşi şi organizaţiilor ruseşti să participe la oricare dintre proiectele acestor organizaţii.

Într-o declaraţie publicată luni, procurorii au declarat că activităţile Open Society Institute şi ale Open Society Institute Assistance Foundation reprezintă o ameninţare la fundaţiile ordinii constituţionale şi securităţii naţionale ale Rusiei.

Procurorii au adăugat că Ministerul rus al Justiţiei va fi informat în mod corespunzător în legătură cu aceste concluzii şi că vor adăuga cele două grupuri pe lista Rusiei de organizaţii străine indezirabile, conform website-ului Zero Hedge.

Conform RT, procurorii ruşi au lansat o anchetă asupra activităţilor celor două organizaţii – ambele finanţate de binecunoscutul om de afaceri american George Soros – în luna iulie a acestui an, după ce senatorii ruşi au aprobat aşa numita “listă patriotică” de 12 grupuri care necesitau o atenţie imediată pentru presupusele lor acţiuni anti-ruseşti. Alte grupuri incluse pe listă sunt National Endowment for Democracy, Internaţional Republican Institute, National Democratic Institute, MacArthur Foundation şi Freedom House.

După ce un grup este declarat indezirabil, activele sale din Rusia sunt îngheţate, birourile închise şi distribuirea oricăruia dintre materialele sale interzisă. În aceste condiţii este nesigur dacă Soros mai dispune de vreun activ deblocat în Rusia; fundaţia sa, care a apărut în Rusia în primii ani după căderea Uniunii Sovietice, la mijlocul anilor 1990, şi-a încheiat operaţiunile active în 2003 când Vladimir Putin şi-a cimentat controlul asupra puterii ţării.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor