Rusia dezvoltă un tun cu microunde capabil să dezactiveze sistemele electronice ale avioanelor de luptă

Rusia a anunţat dezvoltarea unui “tun cu microunde” capabil să dezactiveze avioanele de luptă, dronele şi focoasele amplasate pe arme de precizie.
Noul tun cu microunde produs de UIMC, o companie detinuta de statul rus şi membră a Corporaţiei Rostec. (Captură Foto)
Andrei Popescu
16.06.2015

Rusia a anunţat dezvoltarea unui “tun cu microunde” capabil să dezactiveze avioanele de luptă, dronele şi focoasele amplasate pe rachete de precizie.

United Instrument Manufacturing Corporation (UIMC), o companie deţinută de guvernul rus şi care face parte din Corporaţia Rostec, a anunţat că tunul său cu super frecvenţă înaltă (SHF) va fi inaugurat în timpul unei demonstraţii private la Expoziţia de Arme din 2015, organizată de Ministerul rus al Apărării. Expoziţia va începe marţi şi se va finaliza vineri.

Arma crează o zonă de excludere aeriană de 360 de grade, pe o rază de 10 km în jurul său, şi va dezactiva sistemele electronice de precizie ale avioanelor de luptă, dronelor şi rachetelor ghidate aflate în raza sa.

„Acest complex mobil de iradiere cu microunde este conceput pentru blocarea tuturor frecvenţelor echipamentelor electronice aflate la bordul ţintelor aeriene de la altitudini joase şi ale focoaselor rachetelor ghidate de mare precizie”, declara luni un reprezentant al Corporaţiei Rostec, citat de agenţia de ştiri TASS.

Designul tunului îi permite să fie montat pe şasiul unui sistem de rachete antiaerian de tip Buk, a notat sursa.

„În privinţa randamentului caracteristicilor sale, dispozitivul nu are competitori în lume... Când este instalat pe o platformă specială, un tun SHF oferă un perimetru de apărare de 360 de grade”, a adăugat reprezentantul.

Specificaţiile tunului încă nu au fost dezvăluite dar, conform sursei, această nouă armă este „planificată să fie folosită pentru a testa rezistenţa la radiaţii generate de microunde cu putere mare a sistemelor radio-electronice cu care sunt dotate echipamentele militare.”

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor