Rusia avertizează cu privire la amplasarea de noi rachete americane în Europa
alte articole
Adjunctul ministrului rus de Externe, Serghei Riabkov, a avertizat că retragerea Statelor Unite dintr-un tratat privind armele nucleare încheiat în timpul Războiului Rece ar putea submina în mod critic stabilitatea în Europa, potrivit RFE/RL.
Riabkov a susţinut luni că Rusia se aşteaptă ca SUA să desfăşoare noi rachete în Europa după ce se va retrage din Tratatul privind Forţele Nucleare cu Rază Intermediară (INF), în ciuda faptului că Washingtonul a negat că are astfel de planuri.
Tratatul INF din 1987 interzice Statelor Unite şi Rusiei să deţină, să producă sau să desfăşoare rachete de croazieră şi balistice cu lansare de la sol, care au o rază de acţiune cuprinsă între 500 şi 5.000 de km.
Pe fondul tensiunilor persistente între SUA şi Rusia, ambele ţări se acuză reciproc de încălcarea acordului, iar preşedintele american Donald Trump a declarat luna trecută intenţia de a se retrage din tratat, declanşând reacţiile dure ale Moscovei.
Trump şi omologul său rus Vladimir Putin ar putea discuta problema în marja summitului G20 din Argentina, care va avea loc în perioada 30 noiembrie – 1 decembrie.
Riabkov a declarat la o conferinţă de presă că Rusia este deschisă să discute problema cu Washingtonul, adăugând că Moscova este sceptică în legătură cu afirmaţiile potrivit cărora niciun fel de rachete nu vor fi desfăşurate în Europa.
“Auzim [negările] şi nimic mai mult. Planurile au fost schimbate de multe ori în trecut. Nu dorim să fim dezamăgiţi din nou de colegii noştri [din SUA] şi, prin urmare, ne gândim la cel mai rău scenariu în planificarea noastră militară”, a adăugat oficialul rus.
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a susţinut că, în opinia lui, nu vor exista noi desfăşurări de rachete americane în Europa, iar consilierul pentru securitate naţională al Casei Albe, John Bolton, a precizat că Washingtonul se află departe de a lua decizii cu privire la desfăşurarea de astfel de rachete.
Riabkov a mai declarat că SUA va fi capabilă să desfăşoare rachete nucleare cu rază intermediară în Europa “în câţiva ani”, adăugând că acest lucru ar alimenta o periculoasă cursă a înarmării.
Oficialul rus a mai susţinut că, în cazul în care SUA staţionează în Europa rachete interzise în prezent, răspunsul Moscovei va fi unul “eficient”, fără a da detalii.
Putin a declarat că Rusia va fi forţată să ia în vizor orice ţară europeană care acceptă să găzduiască pe teritoriul său rachete cu rază intermediară.