Rusia apreciază calitatea vinului Cahor produs în Moldova
alte articole
Rusia apreciază calitatea vinului produs în Moldova. În mod special în cadrul emisiunii „Mediul de trai” difuzată duminică, de postul de televiziune rus „Pervîi Kanal”, experţii ruşi au apreciat calitatea vinului Cahor „Blagovest” produs la Grupul de companii al „Dionis Club” din Moldova, relatează agenţia de ştiri INFOTAG.
Potrivit sursei, directorul comercial al grupului de companii „Dionis Club”, Artur Marin, a declarat că vinul este produs conform tehnologiei clasice din struguri „Cabernet Sauvignon”, culeşi manual de pe podgoriile din sudul Moldovei, regiunea Vulcăneşti.
În contextul celor expuse, managerul a precizat: „Vinăriile noastre sunt focalizate asupra producerii vinurilor calitative. Cât priveşte producerea Cahorului, oenologii companiei urmează cu stricteţe tehnologia clasică de vinificare a acestuia: recolta de struguri „Cabernet Sauvignon” la atingerea maturităţii depline, macerarea pe boştină, stoparea fermentării prin adaos de alcool de vin.”
Potrivit acestuia, grupul de companii produce anual peste 1,5 mil. sticle de vin de Cahor, iar câteva sute de mii de sticle sunt comercializate pe piaţa rusă. Cea mai mare piaţă de desfacere a Cahorului este Polonia. De asemenea vinul se exportă şi pe pieţele Ţărilor Baltice, Germania, SUA, dar şi pe pieţele tradiţionale precum Kazahstan, Ucraina, Belarus sau Kârgâzstanul.
În timpul emisiunii televizate, şapte mostre de vin au fost supuse testelor, dintre care patru nu au trecut testul din start. Cel mai bun s-a dovedit a fi Cahorul „Blagovest” al producătorului „Dionis Club” din Moldova.