Românul prins sub dărâmături la Roma a murit. Nicuşor Dan transmite condoleanţe familiei

Imagine de la prăbuşirea parţială a unui turn medieval din apropierea Colosseumului din Roma, 3 noiembrie 2025 (Youtube - screenshot)
Redacţia
04.11.2025
Imagine de la prăbuşirea parţială a unui turn medieval din apropierea Colosseumului din Roma, 3 noiembrie 2025 (Youtube - screenshot)
Redacţia
04.11.2025

Octav Stroici, muncitorul român prins sub dărâmături după prăbuşirea unei părţi dintr-un turn medieval din centrul Romei a încetat din viaţă. Preşedintele României, Nicuşor Dan, a transmis public condoleanţe familiei îndoliate şi a ţinut să sublinieze că gândurile sale se îndreaptă spre toţi românii care muncesc departe de casă:

"Am aflat cu profundă tristeţe vestea că românul prins sub dărâmăturile turnului medieval din Roma s-a stins azi-noapte la spital. Transmit condoleanţe familiei şi celor apropiaţi. Gândurile mele se îndreaptă şi către toţi românii care muncesc departe de casă, cu dăruire şi sacrificiu. Apreciez efortul impresionant al echipelor de salvare italiene, care au încercat, timp de peste 11 ore, să-i salveze viaţa. Dumnezeu să-l odihnească în pace şi să aducă alinare familiei îndurerate", a transmis şeful statului pe reţeaua X.

Tragedia

Octav Stroici a fost scos dintre dărâmături la ora 23:00, ora locală, la aproape 12 ore după ce o secţiune a Turnului Conti (Torre dei Conti), aflat la marginea celebrului Forum Roman şi aproape de Colosseum, s-a prăbuşit şi l-a prins dedesubt, scrie BBC.

Inima sa s-a oprit în ambulanţă, iar medicii de la spitalul unde a fost transportat nu au reuşit să-l salveze.

Ministerul Afacerilor Externe al României a confirmat că Stroici era cetăţean român, la fel ca un alt muncitor dintre cei trei scoşi din dărâmături. Unul dintre ei este în stare critică.

Echipele de salvare au lucrat până târziu în noapte. Salvatorii au folosit drone şi utilaje pentru îndepărtarea dărâmăturilor pentru a încerca să ajungă la el, în ciuda riscului ca turnul fragil să se prăbuşească şi mai mult.

Bărbatul a fost conştient şi a vorbit cu echipele de intervenţie pe tot parcursul operaţiunii de salvare. Soţia sa se afla şi ea la faţa locului.

Stroici era parte din echipa care efectua lucrări de conservare la turnul medieval, care face parte din complexul Forumului Roman, unul dintre cele mai aglomerate obiective turistice ale oraşului. Totuşi, această clădire fusese goală şi abandonată de mulţi ani.

Procuratura din Roma a deschis o anchetă privind incidentul.

Eforturile de salvare a lui Stroici – despre care se spune că avea în jur de 60 de ani – au fost întrerupte atunci când o a doua secţiune a turnului, înalt de 29 de metri, a început din nou să se dărâme, cărămizile căzând şi creând un nor imens de praf.

Anterior, prefectul Romei, Lamberto Giannini, descrisese situaţia drept „foarte complexă”. Giannini a spus că, după prăbuşirea iniţială, pompierii au „instalat o protecţie” în jurul bărbatului prins, astfel încât, atunci când s-a produs al doilea colaps, „ei l-au protejat evident”.

El a adăugat că operaţiunea de salvare a fost una de durată, deoarece a fost nevoie „să se reducă... riscurile enorme la care erau expuse persoanele implicate în salvare”.

Un pompier a fost dus la spital cu o problemă la ochi, potrivit presei locale, dar ceilalţi au scăpat nevătămaţi şi şi-au reluat căutările.

Un şef al poliţiei a declarat că nu există un pericol iminent ca turnul să se dezintegreze complet.

„Gândurile şi cele mai profunde condoleanţe se îndreaptă către persoana care luptă pentru viaţă sa sub dărâmături şi către familia sa, pentru care sper sincer ca această tragedie să aibă un deznodământ pozitiv”, a scris premierul Italiei, Giorgia Meloni, pe X (fostul Twitter), înainte ca salvarea să fie finalizată.

Un alt muncitor, Ottaviano, în vârstă de 67 de ani, care se afla în interior în momentul prăbuşirii, dar a reuşit să scape nevătămat de pe un balcon, a declarat pentru agenţia AFP: „Şantierul nu era sigur. Vreau doar să merg acasă.”

Primarul Romei şi ministrul italian al Culturii au vizitat locul tragediei.

Turnul, datând din secolul al XIII-lea, face parte din complexul Forumului Roman – o atracţie turistică majoră din centrul Romei – dar este separat de zona principală destinată vizitatorilor printr-o şosea. Străzile din jur au fost închise de poliţie ca măsură de precauţie.

Turnul medieval a fost construit de Papa Inocenţiu al III-lea ca reşedinţă pentru fratele său.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor