'Românii sunt obişnuiţi să aştepte'
Aurora Liiceanu este o femeie modernă, poliglotă şi pasionată de presa străină, precum Le Monde, The Guardian. Materia primă este pentru ea societatea românească, pe care o disecă în mod sever. Cariera sa, la început academică, a cunoscut şi perioade mai grele, mai ales în timpul regimului Ceauşescu, scrie ziarul elveţian Le Temps care publică un interviu cu psihologul Aurora Liiceanu.
Prin anii 1990, ea avea o emisiune în direct la televiziune, trei nopţi pe săptămână, de la miezul nopţii. 'Ca psiholog, nu puteam să stau închisă într-o bibliotecă. Vroiam că cunosc viaţa în toată complexitatea ei. A fost o experienţă foarte interesantă. Sunau mai ales femeile care îmi vorbeau de problemele lor zilnice'. Emisiunea a făcut-o cunoscută. Acum, ea este 'o uzină de scris', aşa cum îi spun prietenii. Într-un an şi jumătate a publicat şase lucrări, scrie ziarul citat.
Rugată să spună o calitate a românilor, Aurora Liiceanu răspunde că se gândeşte la 'marea lor toleranţă' faţă de familie, ceea ce poate fi un lucru pozitiv sau negativ. 'Într-un fel, este o formă de pasivitate şi de indiferenţă'. 'Îi văd pe români ca un amestec fantastic de xenofobie (orientată spre ţigani, aşa cum sunt numiţi romii aici) şi de cosmopolitism. Sunt lucruri care nu merg bine împreună', afirmă aceasta.
Îşi revendică o 'gândire socială', dar afirmă că este lipsită de 'gândire politică'. Deci nu insistă asupra subiectului care a monopolizat totuşi prima pagină a ziarelor, bătălia dintre preşedinte şi premier, care zguduie România de la sfârşitul lui iunie. O criză 'suprarealistă, iraţională şi emoţională', care înseamnă să le ceri românilor 'să aleagă între rău şi mai rău', spune psihologul. Această ceartă este un pretext pentru Bruxelles să examineze legătura dintre România şi Uniunea Europeană. O Europă, spune Aurora Liiceanu, care promovează fără întrerupere 'diversitatea culturală', dar neglijează similitudinile. Totuşi, tocmai acestea trebuie accentuate pentru a întări ideea de comunitate, insistă psihologul.
Aurora Liiceanu spune că românii se caracterizează printr-o 'atemporalitate', că au un raport special cu timpul. Ei sunt obişnuiţi să aştepte, se opun vitezei, potrivit acesteia. Proverbul lor preferat este 'graba strică treaba', ceea ce ar explica faptul că românii au un 'reflex al schimbării' mai mic decât vecinii lor polonezi, ungari sau cehi. Potrivit psihologului, compatrioţii ei sunt adepţi ai stilului 'dolce farniente', un cocktail de pasivitate şi de lipsă de punctualitate. 'Îi admirăm pe germani pentru seriozitatea şi hărnicia lor, dar nu îi invidiem. La noi mai este şi mitul autorităţii străinilor, spunem că ar fi bine să avem un preşedinte englez, un premier german', spune Liiceanu.
Trecutul continuă să bântuie prezentul. 'În timpul comunismului, românii nu aveau deloc o educaţie economică şi juridică. Este vorba de ceea ce eu numesc sindromul faianţei albe. Casele, băile, spaţiul public, totul era de culoare albă. Percepţia generală nu avea nicio nuanţă. Apoi, lumea s-a colorat, chiar şi lăzile de gunoi au devenit diferite', afirmă psihologul. Această 'uniformitate' a lăsat sechele şi 'trebuie să găsim un echilibru'.
După revoluţie, românii au vrut să se vindece de 'complexul de inferioritate, insuflat de ideea că toţi sunt egali'. 'După căderea comunismului, a fost un fel de etalare totală. S-au acumulat averi, s-au construit palate. Noii îmbogăţiţi au pierdut simţul proporţiilor', spune Liiceanu.
Cei care nu au ştiut să 'se descurce', au fost lăsaţi deoparte în noua Românie. Această Românie, spune Aurora Liiceanu, a importat valori mult prea repede, precum feminismul, unul din subiectele preferate ale psihologului. 'Femeile de afaceri nu sunt femei care se ocupă de afaceri, ci de feminitatea lor. Toate sunt amanta sau fata sau nevasta cuiva. Ele ştiu bine că frumuseţea este trecătoare şi îşi spun că trebuie să profite repede şi la maxim de avantajele oferite de aspectul lor. De fapt, aceste femei sunt confuze. Ele confundă libertatea de se afişa cu modernitatea. Ele sunt orientate împotriva feminismului', spune în concluzie Aurora Liiceanu.
