România susţine traseul pentru integrarea în UE a Republicii Moldova
alte articole
România susţine perspectiva europeană a Republicii Moldova, a declarat Titus Corlăţean, ministrul de Externe al României. În cadrul Forumului Românilor de Pretutindeni, oficialul român a vorbit şi despre relaţia specială care leagă România de Republica Moldova, dar şi susţinerea pe care statul român o acordă perspectivei europene a ţării noastre, Publika.TV, citat de Antena 3.ro.
În contextul celor expuse, Titus Corlăţean a spus: "Suntem foarte angajaţi în a sprijini traseul Republicii Moldova pentru integrarea în Uniunea Europeană, revenirea în familia europeană şi unificarea naţiunii române în interiorul UE. Acesta este scopul".
Potrivit ministrului de Externe al României s-au făcut anumiţi paşi pentru a intra în faza a doua a liberalizării vizelor.
De asemenea Corlăţean a subliniat: "Sprijin economic foarte mult, tot ceea ce înseamnă conectarea traseelor şi reţelelor energetice. Ne luptăm şi suntem în prima linie pentru a-i sprijini pe fraţii moldoveni pe chestiuni importante. Tema vizelor. Am făcut o scrisoare cosemnată de alţi 7-8 colegi, miniştri ai Afacerilor Externe din UE, am pus-o pe masa Consiliului Afacerilor Externe, am discutat pentru a se intra în faza a doua şi decisivă a liberalizării vizelor".
Oficialul român a precizat că situaţia românilor din afara graniţelor ţării va constitui o temă prioritară de acţiune a actualului Guvern şi a Ministerului Afacerilor Externe.