România şi Republica Moldova vor continua cooperarea în domeniul sănătăţii

Epoch Times România
03.03.2012

România şi Republica Moldova vor derula proiecte în parteneriat în domenii prioritare precum asistenţa medicală de urgenţă, supravegherea transfrontalieră a maladiilor transmisibile, boli infecţioase, transplant şi psihiatrie, au convenit, sâmbătă, miniştrii Sănătăţii din cele două state, Ladislau Ritli şi Andrei Usatâi.

Potrivit unui comunicat transmis presei, în cadrul şedinţei comune de Guvern desfăşurate la Iaşi, ministrul Ladislau Ritli a subliniat că, la nivel regional, România reprezintă un exemplu de bună practică în domenii ca urgenţa şi bolile infecţioase şi a declarat că cele două state vor coopera în aceste sectoare, atât prin derularea mai multor programe de formare, schimburi de experţi, cât şi prin dezvoltarea de servicii medicale.

"De asemenea, Ministerul Sănătăţii din România s-a oferit să sprijine eforturile ministerului omolog în procesul de integrare europeană. Astfel, experţii români şi-au arătat disponibilitatea de a împărtăşi din experienţa acumulată în perioada de pregătire a aderării şi din primii ani post-aderare, fiind discutată posibilitatea unui schimb de experienţă în acordarea de asistenţă tehnică, pentru implementarea standardelor de calitate pentru medicamentele de uz uman", se arată în comunicatul de presă.

În vederea cooperării directe între unităţi medicale şi institute de profil din domeniul medical se are în vedere dezvoltarea parteneriatului între Institutul de Boli Infecţioase "Matei Balş" din Bucureşti şi Spitalul Clinic de Boli Infecţioase din Chişinău, precum şi a parteneriatului între Spitalul Clinic de Psihiatrie "Socola" Iaşi şi Spitalul Clinic de Psihiatrie "Cistiujeni" din Chişinău şi Spitalul "Bălţi".

"Ministrul român al Sănătăţii a mai arătat că este responsabilitatea comună a ministerelor sănătăţii din cele două state să continue încurajarea parteneriatelor directe între unităţi de profil, dar şi între unităţi din mediul universitar şi academic de profil, în dezvoltarea de conferinţe, seminarii, simpozioane, pe teme de specialitate, în beneficiul sănătăţii cetăţenilor, dar şi pentru dezvoltarea de servicii medicale accesibile şi de calitate", se precizează în comunicat.

Discuţiile au vizat şi colaborarea existentă între cele două state, pe baza Acordului de cooperare în domeniul sănătăţii semnat de România şi Republica Moldova în 2010.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor