România, parte a unui spaţiu feroviar european unic

(photos.com)
Bogdan Costea
21.04.2012

În prezent, în Europa se află în exploatare peste 20 de sisteme naţionale de semnalizare şi de control al vitezei care, din păcate, nu sunt reciproc compatibile. Ineficientele tehnice respective constituie un obstacol major în calea pieţei transportului feroviar de marfă, aflată în creştere rapidă, în cazul căreia cel mai mare potenţial îl are traficul transfrontalier. De asemenea, ele reprezintă piedici în calea dezvoltării unei reţele europene de transport mai ample.

Soluţia este sistemul european de management al traficului feroviar (ERTMS), care stabileşte un standard unic pentru echipamentele de semnalizare în întreaga Europa, controlând vitezele şi încetinind trenurile dacă este necesar. El va permite trenurilor să circule cu uşurinţă pe reţelele naţionale compatibile, fără întârzieri, verificări suplimentare sau „mici ajustări”. ERTMS este un sistem modern de înaltă performanţă, care va crea un spaţiu feroviar unificat.

„O mare parte din beneficiul ERTMS se va pierde dacă sistemul este implementat în mod izolat de doar o singură ţară. Statele membre au decis împreună să accelereze implementarea, drept care trebuie să şi acţioneze împreună. Toţi trebuie să conlucrăm dacă dorim ca trenurile să poată circula pe întreaga reţea transeuropeană”, a declarat Siim Kallas, vicepreşedinte al Comisiei Europene şi responsabil cu transporturile.

Comisia Europeană şi preşedinţia daneză au deschis în acest week-end o conferinţă la Copenhaga, pe tema sistemului european de management al traficului feroviar (ERTMS). Această conferinţă este un eveniment important care urmăreşte să sporească interoperabilitatea căilor ferate europene, o etapă importantă în realizarea spaţiului feroviar unic. Conferinţa abordează obstacolele care trebuie depăşite întâi pentru a se putea obţine serviciul transfrontalier eficient de care au într-adevăr nevoie europenii.De asemenea, conferinţa oferă ocazia de a prezenta o recomandare a Agenţiei Europene a Căilor Ferate cu privire la modalităţile de îmbunătăţire a normelor tehnice pentru implementarea sistemului ERTMS. Aceasta va permite administratorilor de infrastructură să câştige eficienţă şi să scadă costurile atunci când instalează ERTMS.

Pentru Europa, investiţia totală se ridică la 3,2 miliarde euro şi va avea loc pe o perioadă de 12 ani.

România a început deja să se alinieze noilor condiţii şi, numai pentru acest an, are în vizor proiecte ERTMS în valoare de 50 milioane de euro.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor