România interbelică şi România de astăzi – ce a rămas, ce s-a schimbat

Perioada interbelică este adeseori idealizată, prin comparaţie cu anii comunismului şi cu tranziţia postdecembristă, datorită efervescenţei culturale, a modernizării industriei şi a dezvoltării urbanistice. Istoricii prezenţi la dezbaterea ”România interbelică. Continuităţi şi diferenţe”, organizată ieri de Centrul de Studii în Istorie Contemporană (CSIC) la Biblioteca Academiei, au arătat însă că politicianismul român, ca decalaj dintre adevăr şi discursul politic, a fost prezent şi atunci ca şi acum.

Cristian Troncotă, profesor la Academia Naţională de Informaţii, a arătat că există ”o Românie eternă care nu e diferită nici de cea interbelică, nici de cea a anilor 70, 80 şi 2000 – România care naşte genii şi care cedează teritorii ale sale fără luptă”.

Specialistul în istoria serviciilor secrete şi de informaţii a reamintit că Mihail Moruzov ,creatorul şi şeful Serviciului Secret de Informaţii al Armatei Române în perioada 1924-1940, susţinea la 5 februarie 1938, cu cinci zile înainte de instaurarea dictaturii carliste, că trebuie să se renunţe ”la regimul de pălăvrăgeală parlamentară neproductivă”.

Pe de altă parte, serviciul secret avertiza că trebuie luate măsuri pentru apărarea teritoriului şi că situaţia economică a României este dezastruoasă. ”Serviciul secret mai spunea factorilor de decizie politică că în domeniul instrucţiei naţionale profesorii trebuie să lase politica şi să revină la profesia lor pentru că furau din timpul de instruire al poporului român”, a explicat Troncotă.

El a mai arătat că România avea în timpul lui Carol al II-lea probleme mari de apărare cauzate de ”afaceri mari şi oneroase precum cazul Skoda, desfăşurate cu implicarea militarilor şi oamenilor politici”. În opinia istoricului, ”nu era normal ca Serviciul de Informaţii să se bage şi să spună ce trebuie făcut din punct de vedere politic, ci ar fi trebuit doar să informeze”.

La rândul său, istoricul Adrian Majuru, directorul Muzeului de Istorie din Bucureşti, a arătat că în perioada interbelică s-a produs o puternică migraţie de la sat la oraş, iar ”România era ţara unor oameni harnici care ştiau să-şi modeleze cariera, chiar şi în vreme de criză economică”. Mai mult, România a fost comparată cu Belgia ca stadiu de dezvoltare.

În schimb, istoricul Florin Mueller a susţinut că ”România interbelică era o ţară în sciziune profundă între România rurală, dominată de patriarhat şi România oraşelor şi marilor întreprinderi industriale şi-şi căuta un drum să iasă din subdezvoltare”. Economia ţării din această perioadă era capitalistă, dar industria este foarte dependentă de stat. Prin urmare, Mueller vorbeşte despre ”o Românie a capitalismului de stat, asemănător Italiei fasciste”.

Regimul comunist a încercat în schimb să instituie o dictatură a dezvoltării, prin concentrarea totală a resurselor în mâinile statului şi crearea unei industrii autarhice. ”Partidul Comunist a fost o oligarhie politică care a acţionat împotriva ţăranilor şi muncitorilor pe care susţinea că-i reprezintă. Iar dictatura dezvoltării a eşuat pentru ca produsele româneşti îşi găseau debuşee doar în lumea a treia”, a explicat istoricul. Pe de altă parte, clasa muncitoare n-a fost un factor de modernizare, ci a fost măcinată de ”ură de sine şi disperarea de a obţine poziţii”.

În opinia lui Mueller, România de astăzi a pierdut un reper esenţial din perioada interbelică – industrializarea, fiind astăzi dependentă de Occident.

Intelectuali de nivel european

România interbelică era o ţară în sciziune profundă între România rurală, dominată de patriarhat, şi România oraşelor şi marilor întreprinderi industriale. Ea îşi căuta un drum pentru a ieşi din subdezvoltare.

La întrebarea dacă cultura română din perioada interbelică a fost una de nivel european, Troncotă a răspuns că România a avut oameni de cultură universală precum Enescu, Cioran sau Henri Coandă, dar aceştia nu au fost apreciaţi şi susţinuţi la justa lor valoare în epocă.

”Securitate naţională înseamnă şi promovarea acestor oameni, care trebuie apăraţi de denigrări. Din păcate astăzi instituţiile care trebuie să apere aceste valori nu fac nimic”, a adăugat istoricul.

Adrian Majuru a susţinut că spectrul politic îi mai consulta pe intelectuali şi îi asocia puterii în perioada interbelică, în timp ce astăzi aceştia fie pleacă din ţară, fie sunt marginalizaţi.

”Cultura de vârf a elitelor interbelice a fost compatibilă cu cea din Occident, dar universităţile erau structuri extrem de închise, iar sistemul de selecţie a cadrelor şi elitelor era cripto-feudal. De exemplu Constantin Noica n-a putut sparge acest monopol al corporatismului medieval în universitate”, a afirmat la rândul său Florin Mueller.

Asemănările cu prezentul

Referitor la asemănările dintre România interbelică şi cea de azi, Troncotă a arătat că ”parlamentarismul vorbăreţ şi găunos din interbelic e prezent şi în zilele noastre. Pe de altă parte, vorbim astăzi de securitate globală şi politicienii nu sunt în stare să facă o lege a securităţii naţionale”. ”Este greu să faci o paralelă. În ziua de azi avem intelectuali de mare valoare cum am avut şi atunci, dar nu ştim să-i punem în valoare. Mai mult, ne-am rafinat în a le pune piedici”, susţine istoricul.

Majuru a subliniat că ”deşi azi e pace şi frontierele nu ne sunt puse în discuţie deocamdată, România este în implozie”. În opinia sa, singura soluţie este reprofesionalizarea individuală în funcţie de evoluţiile cadrului social. Istoricul atenţionează pe de altă parte că ”o ţară se poate pierde şi prin neimplicare, nu doar prin colonizare şi război”.

Florin Mueller a pledat şi el pentru importanţa găsirii de soluţii individuale şi pentru ca cetăţenii să nu aştepte prea mult de la factorul politic. Istoricul a arătat că omul politic a fost întotdeauna obligat să-şi regenereze legitimitatea şi ”să se justifice prin politica vorbelor”. Istoricul a mai arătat că, la fel ca şi astăzi, ”clasa politică interbelică se rupe de propria profesiune şi se uită cu dispreţ la aceasta, asumându-şi funcţia, nu profesiunea”.