România a pierdut 30 de milioane de euro din PNRR pentru păduri urbane. Nimeni nu a accesat fondurile. Cine-i de vină?


Ministra Mediului, Diana Buzoianu, a declarat joi că fondurile alocate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) pentru crearea pădurilor urbane nu au fost accesate de nicio primărie, motiv pentru care au fost tăiaţi. Este vorba despre o sumă de 30 de milioane de euro destinată împăduririi zonelor urbane.
Potrivit ministrului, multe unităţi administrativ-teritoriale aleg să prioritizeze investiţiile imobiliare în detrimentul proiectelor de mediu.
„Am avut la dispoziţie banii necesari pentru plantarea a sute de hectare de păduri urbane, însă fondurile nu au fost accesate. Multe autorităţi locale gândesc pe termen scurt şi au preferat să păstreze terenurile pentru construcţii”, a explicat Buzoianu, citată de HotNews.
Ea a precizat că, deşi fondurile au fost disponibile şi s-au făcut anunţuri publice, nu a existat niciun beneficiar care să depună cereri de finanţare. „În toată ţara s-a considerat că nu există suficient spaţiu pentru câteva sute de hectare de păduri urbane”, a adăugat ministra.
Buzoianu a reamintit că, după renegocierea PNRR, România a rămas cu fonduri pentru împădurirea a doar 18.000 de hectare, faţă de cele 56.000 prevăzute iniţial. În aproape patru ani, în ţară au fost împădurite doar 9.000 de hectare, a menţionat aceasta pentru PressOne.
Ministra a mai declarat că, până la finalul PNRR, în august 2026, Ministerul Mediului va monitoriza atent stadiul tuturor proiectelor de împădurire care primesc finanţare şi va notifica autorităţile în caz de neconformitate.
„Sper ca toate cele 18.000 de hectare să fie împădurite. Beneficiarii trebuie să finalizeze lucrările până la mijlocul anului viitor, pentru a-şi putea recupera investiţiile şi a primi subvenţiile pe următorii 20 de ani. Acest stimulent ar trebui să fie un motiv suficient de puternic pentru a duce proiectele la bun sfârşit”, a subliniat Diana Buzoianu.