Robert Negoiţă şi-a luat neamţ şi îşi cântă osanale singur. La sfârşit dă cu "Doamne-ajută" (Video)
alte articole
Material video pe pagina originală Epoch Times.
Primarul Sectorului 3, Robert Sorin Negoiţă, a organizat miercuri o conferinţă de presă, anuţată ca prilej de bilanţ al activităţii Primăriei.
Obiectul conferinţei, însă, s-a dovedit cu totul altul - Negoiţă anunţând apăsat că instituţia pe care o conduce va deveni mult mai eficientă şi transparentă în relaţia cu cetăţenii. Alături de primarul Sectorului 3, la eveniment a participat şi Bernd Pfeiffer, consultant pe probleme de eficientizare instituţională, din Hamburg, Germania.
Afirmând că vrea să înveţe de la nemţi, edilului sectorului 3 a declarat că Bernd Pfeiffer, sosit în urmă cu o lună la Bucureşti, oferă consultanţă instituţiei sale, în mod special în domeniul relaţiilor cu publicul şi al impactului administraţiei locale asupra comunităţii.
"Sunt recunoscător pentru sprijinul acordat, mai avem multe etape de parcurs, dar sunt optimist în privinţa rezultatelor acestui parteneriat", a declarat Robert Sorin Negoiţă, primarul Sectorului 3, adăugând că iniţiativa întocmirii unui raport de analiză asupra activităţii Primăriei Sectorului 3 a fost luată cu ocazia ultimei vizite a unei delegaţii din Germania, compuse din Bernd Pfeiffer şi Dr. Torsten Sevecke, primarul districtului Eimsbuttel din Hamburg.
La rândul său, neamţul venit să "eficientizeze" activitatea primăriei Sectorului 3, a declarat că deşi este prematur să dea un pronostic pentru reuşita proiectului la a cărui realizare "a colaborat foarte strâns cu Robert Negoiţă", demersul s-ar putea transforma int-un proiect pilot pentru reformarea sistemului administrav in general.
Întrebat dacă în demersul de optimizare şi transparentizare a relaţiei Primăriei Sectorului 3 a luat legătura şi cu cetăţenii, beneficiarii finali ai acestui proiect, şi dacă a ascultat doleanţele şi sugestiile acestora, Pfeiffer a răspuns afirmativ: "evident a luat contact cu cetăţenii".
La întrebarea ce măsuri va propune pentru îmbunatăţirea comunicării cu locuitorii sectorului, ale căror plângeri, sesizări şi cereri adresate primăriei rămân adesea fără răspuns, Pfeiffer a replicat că obiectivul principal, aşa cum a subliniat şi Robert Negoiţă este prietenia mai accentuată faţă de cetăţeni.
La insistenţele reporterului Epoch Times care a dorit să afle dacă cetăţenilor li se va pune la dispoziţie o adresă de email sau orice alt mijloc pentru a putea trimite propuneri vizând îmbunatăţirea relaţiei cu primăria, Robert Negoiţă a eludat, preferând să divagheze:
"Da, este o permanentă preocupare şi evident că existenţa noastră aici are ca obiectiv îmbunatăţirea relaţiei cu cetăţenii. Suntem într-un contact permanent cu cetăţenii sectorului 3. Eu personal sunt mereu în oraş iar cetăţenii ştiu că au şanse mai mari să mă întâlnească în oraş decât la primărie. (...) Sunt un om de teren, un om echilibrat, în permanent contact cu cetăţenii.", a declarat Negoiţă.
Robert Negoiţă, un primar de oraş şi prietenia sa cu cetăţenii
Reamintim că, în perioada premergătoare turului doi de scrutin al alegerilor pentru Cotroceni, primarul sectorului 3, s-a remarcat printr-o deosebit de ferventă activitate pe teren, organizând întâlniri cu cetăţenii.
Deşi acestea ar fi trebuit să reprezinte o ocazie ca oamenii să poată purta un dialog cu primarul, obiectivul a fost departe de a fi realizat. Potrivit Grupului de iniţiativă civică "Cetăţean Sectorul 3", la toate evenimentele de acest fel, organizate printre blocuri, şi anunţate prealabil prin afişe lipite pe scările de bloc, Negoiţă a venit însoţit invariabil de 20-30 de persoane aduse special "pentru a intimida persoanele care spun ceva împotriva primarului" sau care doreau să-i pună întrebări incomode.
"Cetăţenii nu pot adresa întrebări în mod civilizat primarului, întrucât acesta este singurul deţinător al unei portavoci. Cine doreşte să pună întrebări ori trebuie să se îmbulzească în faţa prin mulţimea plină de oameni aduşi special pentru a intimida persoanele care spun ceva împotriva primarului, ori trebuie să ţipe. Robert Negoiţă şi staff-ul nu doresc să înmâneze o portavoce persoanelor care vor să adreseze întrebări, astfel încât să audă toată lumea întrebarea la care răspunde primarul, să nu se pună mai multe întrebări în acelaşi timp, să se evite îmbulzeala şi ţipetele. Chiar dacă li s-a sugerat acest lucru în repetate rânduri, dumnealor au refuzat.", au reclamat cetăţenii sectorului 3.
Cu ocazia acestor întâlniri, primarul Robert Negoiţă, i-a informat pe locuitorii care s-au plâns de betonarea spaţiilor verzi în cartier, de intenţia primăriei de a construi o sală polivalentă ce ar presupune betonarea a 3000 de metri pătraţi din parcul IOR şi în genere de risipa banului public, că EL hotărăşte în sector şi le-a cerut celor nemulţumiţi de deciziile lui să se mute în altă parte.