Richard Branson intră pe piaţa aeriană low cost a Rusiei

Miliardarul britanic Richard Branson. (WILL OLLVER / AFP / GettyImages)
Andrei Popescu
14.11.2019

Antreprenorul miliardar britanic Richard Branson are în vedere achiziţionarea unui pachet de 25% din acţiunile companiei aeriene ruse low cost Pobeda, potrivit rapoartelor mass-media ruse.

O sursă apropiată miliardarului, care deţine conglomeratul de telecomunicaţii Virgin Group, a declarat pentru publicaţia Vesti că tranzacţia a fost luată în considerare, dar că este prea devreme pentru a discuta despre detalii.

Pobeda este compania aeriană low cost cu cea mai rapidă creştere din Europa şi este deţinută integral de Aeroflot.

În timpul verii, şeful Serviciului Federal de Antimonopol din Rusia a sugerat guvernului să renunţe să privatizeze compania aeriană pentru a stimula concurenţa din industria aviaţiei din Rusia.

Directorul general al Aeroflot, Vitali Saveliev, a răspuns ideii anunţând că firma are în vedere o ofertă publică iniţială (IPO) pentru 25% din Pobeda, despre care a spus că analiştii au evaluat-o între 800 milioane şi 1 miliard USD.

Anul trecut, Pobeda a avut 7,2 milioane de pasageri, două treimi din zborurile sale operând pe rutele interne dintre oraşele ruseşti.

Compania aeriană reprezintă doar 11% din veniturile Aeroflot, deşi a arătat o extindere rapidă de la lansarea sa în 2014. Analiştii VTB Capital afirmă că urmează să crească pentru a reprezenta un sfert din veniturile Aeroflot în următorii câţiva ani.

Branson, a cărui avere este estimată la 3,9 miliarde USD, are deja acţiuni la o serie de companii aeriene, inclusiv Virgin Atlantic, Virgin Australia şi compania aeriană britanică Flybe, care va fi redenumită Virgin Connect anul viitor.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor