Revoluţia fraudată. Mită pentru certificate de Luptători cu rol determinant

Numeroase persoane au promis şi oferit mită la nivel înalt pentru a obţine certificate de Luptător cu rol determinant la Revoluţie, certificate în baza cărora obţin indemnizaţii de 2020 lei lunar, susţin procurorii.
Loredana Diacu
16.11.2016

alte articole

Comemorarea eroilor Revoluţiei, Piaţa Universităţii, 21 decembrie 2015. (Eugen Horoiu / Epoch Times România)
Loredana Diacu
16.11.2016

UPDATE: Premierul Dacian Cioloş l-a demis, miercuri, pe secretarul de stat Adrian Sanda, şeful Secretariatului pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945 - 1989, a anunţat purtătorul de cuvânt al Guvernului Liviu Iolu.

***

Procurorii Parchetului General au dispus percheziţii într-un dosar vizând acordarea ilegală de certificate de revoluţionar, existând suspiciuni că peste trei mii de astfel de documente au fost acordate în schimbul unor sume de bani.

Potrivit digi24.ro, în paralel cu percheziţiile, Adrian Sanda, secretarul de stat care conduce din 2014 Secretariatul de Stat pentru Revoluţionari a fost ridicat de anchetatori şi dus la audieri, acesta fiind suspectat de luare şi dare de mită, abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, trafic de influenţă şi fals.

Conform unui comunicat al Parchetului, procurorii efectuează cercetări într-un dosar penal având ca obiect săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, trafic de influenţă, cumpărare de influenţă şi fals în înscrisuri sub semnătură privată. În cadrul acestui dosar astăzi au fost efectuate 21 de percheziţii domiciliare, atât la domiciliile/reşedinţele persoanelor implicate în săvârşirea infracţiunilor menţionate mai sus, cât şi la sediile unor instituţii publice.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte precizează că din probele administrate până în acest moment a rezultat că prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 95/2014 a fost modificată şi completată Legea nr. 341/2004 a recunoştinţei pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989 şi pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov din noiembrie 1987, în sensul introducerii unei noi categorii de revoluţionari şi anume „Luptător cu rol determinant” - atribuit celor care în perioada 14 - 22 decembrie 1989 au avut un rol determinant la declanşarea şi victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989, şi-au pus viaţa în pericol în confruntările cu forţele de represiune, au ocupat şi apărat obiectivele de importanţă deosebită, care au aparţinut regimului totalitar, doar în localităţile în care, în urma acestor acţiuni şi confruntări, au rezultat persoane ucise, rănite sau reţinute, până la fuga dictatorului.

Această modificare legislativă a favorizat apariţia, atât la nivelul asociaţiilor judeţene de revoluţionari cât şi la nivelul celor două instituţii publice cu atribuţii în acordarea acestor titluri (Comisia Parlamentară a Revoluţionarilor din Decembrie 1989 - CPRD şi Secretariatul de Stat pentru Recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989 - SSPR) a unor persoane interesate să promoveze acţiunile revoluţionarilor din ţară, solicitându-le acestora în schimb diferite sume de bani pentru obţinerea în mod fraudulos a titlurilor de „Luptător cu rol determinant” în cadrul Revoluţiei şi, implicit, obţinerea ilegală a drepturilor băneşti aferente

Din analiza probatoriului administrat în cauză a rezultat faptul că mai multe persoane interesate să obţină calitatea de “Luptător cu rol determinant în Revoluţie” au promis, oferit sau dat bani ori alte foloase pentru ei sau pentru alţii, direct ori indirect, unor persoane din cadrul SSPR şi CPRD, care aveau influenţă sau au lăsat să se creadă că au influenţă asupra unor funcţionari din cadrul acestor instituţii cu putere de decizie, pentru a-i determina pe aceştia să îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unor acte ce intrau în îndatoririle lor de serviciu sau să îndeplinească aceste acte contrar acestor îndatoriri.

Persoanele din categoria “Luptător cu rol determinant în Revoluţie” beneficiază de drepturi băneşti majorate faţă de ceilalţi revoluţionari, în sensul că au primit, începând cu data de 1 ianuarie 2015, pe lângă drepturile acordate celorlalte categorii de revoluţionari, o indemnizaţie de gratitudine în valoare de 2020 de lei/lunar, conform art. 8 alin. 3 din Legea nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

De asemenea, există date că o mare parte din totalul de 3505 persoane care au obţinut până în prezent titlul de “Luptător cu rol determinant în Revoluţie” nu îndeplineau condiţiile cerute de lege, avizarea pozitivă a acestora la nivelul Secretariatului de Stat pentru Recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989 - SSPR sau în urma contestaţiilor depuse la Comisia Parlamentară a Revoluţionarilor din Decembrie 1989 - CPRD fiind urmarea directă a oferirii unor sume de bani persoanelor care aveau influenţă asupra membrilor celor două instituţii ale statului, se mai arată în comunicat.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor