"Revoluţia bunului simţ continuă". Ziua 42. Piaţa Victoriei #rezistă sub umbrele

Sătui de corupţie şi de sfidarea politicienilor la putere care vin în continuu cu noi şi noi proiecte vizând eliberarea deţinuţilor (dacă s-ar putea prioritar a celor corupţi), protestatarii revin în Piaţa Victoriei.
Loredana Diacu
13.03.2017

alte articole

Protest (Alexandru Socol - bSk)
Loredana Diacu
13.03.2017
Se încarcă player-ul...

UPDATE. Luminile telefoanelor mobile au strălucit sub umbrele în Piaţa Victoriei în această seară, la ora 21.00, când s-a cântat imnul. Deşi puţini, protestatarii se declară determinaţi să reziste oricât va fi necesar. Şi este necesar, cred ei, având în vedere ultimele evoluţii din Parlament, unde apar mereu noi iniţiative în direcţia graţierii corupţilor, şi din Guvern, unde ministrul Justiţiei vorbeşte de evaluarea activităţii lui Lazăr şi Kovesi.

Protest (Alexandru Socol - bSk)
Protest (Alexandru Socol - bSk)

"Domnul ministru, cum a venit, a şi început asaltul asupra instituţiilor care luptă împotriva corupţiei, DNA şi Procuratura Generală şi am observat că vrea să schimbe şefii acestor două parchete, ceea ce ne revoltă şi ne indignează pentru că nu ăsta e rolul ministrului Justiţiei", declară un protestatar ce ţine la piept o foaie cu mesajul "Tudorele, pentru noi eşti Ciordache doi!"

"Lucrurile urâte, penale nu se opresc în PSD şi compania, zi de zi, drept care mi se pare firesc să fim şi noi zi de zi aici. Poate deocamdată nu îi putem opri, că suntem puţini, dar măcar să le spunem că îi vedem, că suntem cu ochii pe ei, că nu acceptăm asemenea abuzuri şi atacuri la Justiţie, că suntem de partea bună a lucrurilor şi că nu îi mai vrem în fruntea ţării. Ecuaţia e simplă, ei sunt hoţi, corupţi, noi suntem oameni buni, cu bun simţ, nu ne potrivim, ei nu se potrivesc cu noi, nu ne reprezintă, drept care nu îi mai vrem!", adaugă o protestatară.

Protest (Alexandru Socol - bSk)
Protest (Alexandru Socol - bSk)

Întrebaţi despre declaraţiile deputatului PSD Cătălin Rădulescu, care opina că ar trebui puse tunurile de apă pe protestatari, pe care i-a catalogat drept neinformaţi şi manipulaţi, cei intervievaţi declară că "sunt foarte mulţi de la PSD care sunt deranjaţi de protestatari, că probabil le încurcă afacerile pe care le învârtesc" şi reafirmă faptul că ei sunt oameni cinstiţi, corecţi, care au familii şi muncesc şi vin în Piaţă aduşi de propria conştiinţă.

"Avem serviciu, eu am serviciu, vin după serviciu aici, am familie. Sacrific din timpul meu liber, nu îmi face nicio plăcere, dar e nevoie şi o să vin în continuare. Trebuie să stăm în Piaţă, stăm în Piaţă, e o stare de spirit, mai mult decât prezenţă fizică, e o luptă de durată, fără doar şi poate!", spune un protestatar.

Protest (Alexandru Socol - bSk)
Protest (Alexandru Socol - bSk)

* * *

UPDATE. Câteva zeci de persoane se adăpostesc de ploaie sub umbrele în Piaţa Victoriei pentru a asigura continuitatea protestului #rezist.

Protest (Alexandru Socol - bSk)
Protest (Alexandru Socol - bSk)

"Şobolanii, hoţii!", strigă unul dintre manifestanţi înspre Guvern.

* * *

Pentru a 42-a seară consecutiv, protestatarii se strâng în Piaţa Victoriei, cerând demisia celor vinovaţi de adoptarea "noaptea, ca hoţii", a OUG 13 şi schimbarea modului în care este condusă ţara. Concret, oamenii nu mai vor corupţi în funcţiile publice şi îşi doresc politicieni care să conducă în interesul românilor, nu al unor clici.

Protestul a început, de fapt, încă de dimineaţă, când în pofida ploii reci, o mână de cetăţeni au venit în Piaţa Victoriei, pentru a asigura continuitatea mişcării #rezist.

Dacă astăzi în Victoriei s-au strâns doar câteva zeci de protestatari, merită remintit că ieri în jur de 2-3000 de persoane au luat parte la un marş dinspre Guvern spre Parlament. Coincidenţă sau nu, câteva ore mai târziu, senatorul PSD Şerban Nicolae, autor al unor scandaloase amendamente vizând graţierea corupţilor, a anunţat că este dispus să-şi retragă oricând amendamentele, "mai ales că a văzut că sunt colegi care nu le susţin."

"Nu a fost niciun fel de calcul pe acest plan, nu am exclus şi nu am introdus faptele de corupţie. Nu am niciun fel de miză, nu am încasat niciun fel de sume de bani. Din punctul meu de vedere, pot să renunţ oricând la aceste amendamente, n-am să fac opinie separată faţă de colegii din Parlament. Eu n-am avut probleme cu faptele de corupţie, n-am urmărit graţierea. N-am niciun fel de ambiţie personală. Am văzut că ieri a ieşit poporul român în stradă şi s-a pronunţat. Toate lucrurile trebuie analizate. Aştept şi punctul de vedere al ANP", a mai declarat senatorul, citat de Realitatea.net.

Pe de altă parte, tot astăzi, în presă a apărut informaţia că mai mulţi parlamentari UDMR au depus la Senat, în data de 8 martie, un proiect de modificare a Codului Penal şi a Codului de Procedură Penală, prin care propun relaxarea condiţiilor de liberare condiţionată. Proiectul, care prevede că cei condamnaţi pot ieşi mai repede din închisori prin micşorarea fracţiilor de pedeapsă, i-ar putea ajuta pe deţinuţi precum Voiculescu şi Vântu să poată beneficia de eliberarea condiţionată după efectuarea unei treimi din pedeapsă, faţă de jumătate cum prevede legea în prezent, relatează Hotnews. Aleşii mai vor şi ca "deţinuţii scriitori" să primească 20 de zile reducere pentru fiecare "lucrare ştiinţifică" scrisă în închisoare.

Tot astăzi, plenul Senatului a votat proiectul de modificare a Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate, care prevede printre altele că deţinuţii care îşi efectuează pedeapsa în condiţii necorespunzătoare (de exemplu, au la dispoziţie un spaţiu de mai puţin de 4 mp) să primească o reducere de pedeapsă de trei zile pe lună. Proiectul a fost susţinut de toate partidele. For decizional este Camera Deputaţilor.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor