Revolta din ALDE continuă: "Filialele, obligate să preia mesajele distructive anti-Justiţie"
alte articole
Unii parlamentari ALDE, în frunte cu şeful Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, susţin deschis lupta anti-Justiţie, iar filialele partidului sunt obligate să preia aceste mesaje distructive şi să le răspândească în teritoriu, acuză luni, în cadrul unui comunicat de presă, trei dintre liderii formaţiunii, senatorul Vasile Nistor, copreşedinte executiv, deputatul Aurelian Ionescu, preşedinte ALDE Ialomiţa, şi deputatul Cătălin Drăguşanu, copreşedinte ALDE Neamţ.
"În contextul actual, în care instituţiile ce înfăptuiesc actul de justiţie în România sunt atacate din toate straturile sferei politice, potrivit unui demers regizat în cele mai mici detalii, cu scopul compromiterii magistraţilor şi organelor de anchetă, este nevoie ca Legislativul naţional să reacţioneze în termeni fără echivoc. Parlamentul, ca putere în Stat, are obligaţia legitimă de a apăra integritatea unei alte puteri în Stat – Justiţia, pentru a asigura echilibrul şi funcţionalitatea necesare democraţiei spre consolidarea ţării", se arată în comunicatul citat.
În opinia celor trei lideri ALDE, dacă în cele mai de răsunet cauze penale în care au fost implicaţi demnitari, Parlamentul a ales să aducă atingere caracterului "unic, imparţial şi egal pentru toţi" al justiţiei definit în Constituţie, prin votul dat pe problema imunităţilor, este de datoria senatorilor şi deputaţilor fără dosare pe rolul instanţelor să îşi asume responsabilitatea unui semnal de susţinere a structurilor jurisdicţionale.
"Până în momentul de faţă, din păcate, unii parlamentari din ALDE, în frunte cu preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, au susţinut, diferitele grupuri de politicieni care duc bătălii aprige cu justiţia în mediul public şi mai puţin public. Filialele teritoriale ALDE sunt obligate să preia mesajele anti-justiţie ale domnului Tăriceanu şi să le reproducă în cadrul conferinţelor de presă locale, mesajul distructiv fiind astfel propagat în rândul tuturor cetăţenilor. Se nasc întrebări grele legate de legitimitatea acestor mesaje, care generează îndoială şi neîncrederea în puterea Justiţiei. Însăşi independenţa justiţiei este atacată, rolul acesteia de a împiedica abuzurile din partea celorlalte puteri fiind slăbit", au subliniat cei trei colegi ai lui Tăriceanu.
Potrivit acestora, partidul ALDE nu ar trebui să fie un duşman al justiţiei, aşa cum s-a conturat în optica generală din cauza anumitor lideri ce încearcă să se pună la adăpost de rigorile legii prin tentative de victimizare în faţa electoratului şi a societăţii civile în preajma alegerilor sau a finalizării dosarelor de corupţie ai căror actori principali sunt.
"Cu toate că sunt supuşi la presiuni din partea preşedintelui Tăriceanu şi a altor lideri din conducerea centrală a partidului, membrii majoritari ai ALDE, cei fără probleme penale, susţin derularea nepărtinitoare a actului de justiţie la nivelul Parchetelor, Parchetului General şi instanţelor judecătoreşti şi în special, a acţiunilor organelor de anchetă aflate sub coordonarea procurorului şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kovesi, ca unică soluţie de păstrare a echilibrului între instituţiile statului, în raport cu cerinţele de integritate şi reprezentare din sistemul politico – administrativ românesc", se mai precizează în comunicatul citat.