Revelion cu ameninţări teroriste la München. Principalele gări din oraş închise
alte articole
Autorităţile germane au fost informate că terorişti kamikaze Isis ar putea pune la cale un atac în gara centrală din München sau în gara Passing, a declarat ministrul bavarez de interne, potrivit BBC.
În München, alerta a fost dată cu puţin înainte de miezul nopţii, iar poliţia i-a avertizat pe cetăţenii oraşului să evite locurile aglomerate. Potrivit purtătorului de cuvânt al poliţiei, Andra Hubertus, se crede că un grup de 5-7 militanţi plănuiau un atac.
"Sunt bucuros că nu s-a întâmplat nimic rău până acum şi sper că nici de acum înainte să nu se întâmple", a declarat ulterior ministrul de Interne Joachim Hermmann.
Poliţia judiciară germană a alertat poliţia din München după ce a fost prevenită de un "serviciu de informaţii prieten" în ajunul Anului Nou, a mai declarat Joachim Hermmann. Potrivit mass-mediei locale, informaţia ar fi venit de la autorităţile franceze.
Poliţia din oraş a apelat la întăriri din sudul Bavariei, iar oraşul a fost împânzit de unităţi speciale de poliţie.
Reamintim că şi alte oraşe europene au fost în stare de alertă în noaptea dintre ani. La Bruxelles, de exemplu, manifestaţiile publice de revelion au fost contramandate după ce trei persoane au fost reţinute cu o zi înainte, fiind suspectate că puneau la cale un atentat terorist de Revelion.
Între timp, gările din München s-au redeschis, a informat poliţia.