Egipt: Nu există dovezi că avionul rusesc A321 a fost doborât de un atac terorist
alte articole
“Comitetul pentru investigaţii tehnice nu a descoperit până acum nimic care să indice o intervenţie ilegală sau o acţiune teroristă”, a declarat al-Muqaddam, adăugând că activitatea comitetului va continua.
“Specialiştii de la facultatea de inginerie a Universităţii din Cairo au fost implicaţi în analizarea rămăşiţelor. Totul a fost documentat şi în prezent ne coordonăm cu armata în vederea transportării rămăşiţelor în Cairo. După ce sunt livrate în capitală, experţii vor începe o nouă etapă de examinare”, a menţionat acesta.
Al-Muqaddam a mai susţinut că, împreună cu specialiştii ruşi, experţii egipteni examinează informaţiile despre piloţi, condiţiile tehnice şi ultimele zboruri ale avionului prăbuşit, conform Agenţiei de ştiri TASS.
Kremlinul a refuzat să comenteze în legătură cu declaraţia autorităţilor egiptene care, până acum, nu au descoperit niciun fel de dovezi care să indice faptul că un atac terorist a doborât avionul rusesc deasupra peninsulei Sinai. “Nu, (nu pot comenta declaraţia) autorităţilor egiptene”, a declarat reporterilor Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus Vladimir Putin. “Pot aminti concluzia experţilor noştri din agenţiile relevante, care au susţinut că a fost un atac terorist.”
Avionul A321 se afla pe ruta Sharm el-Sheikh – St. Petersburg când s-a prăbuşit în 31 octombrie, la 30 de minute după decolarea din Sinaiul de Nord, 100 km sud de Al-Arish. Zborul 9268 avea la bord 217 pasageri şi şapte membri ai echipajului. Autorităţile egiptene au declarat că nu a supravieţuit nimeni prăbuşirii. Majoritatea pasagerilor au fost cetăţeni ruşi.
În 6 noiembrie, Vladimir Putin a fost de acord cu recomandările Comitetului Naţional pentru Antiterorism şi a ordonat suspendarea zborurilor spre Egipt. Peskov a explicat că măsura va rămâne în vigoare nu doar până la finalizarea investigaţiei tragediei, ci până când se vor lua măsuri de securitate corespunzătoare.