Retrospectivă Epoch Times: Dosarul nuclear Iranian – de la alegerea lui Rohani la acordul nuclear cu Occidentul

2013 a fost anul în care Iranul a descleştat pumnul, aşa cum îi ceruse Obama în campania electorală. S-a ajuns la un dezgheţ fără precedent în relaţia cu SUA, Obama telefonându-i lui Rohani. Alegerea noului preşedinte iranian şi acceptarea sa de către ayatollahi şi Gărzile Revoluţionare a arătat un consens intern asupra unei politici externe mai moderate. În final s-a ajuns la un acord neaşteptat în privinţa programului nuclear: ridicarea unei părţi de sancţiuni contra stopării îmbogăţirii uraniului şi a permiterii de inspecţii internaţionale. 2014 nu aduce însă semne bune pentru ca Rusia încearcă să submineze acordul.

Anul 2013 a început pentru Iran cu o economie în declin constant şi cu o monedă tot mai slabă, care îşi pierduse chiar 70% din valoare la un moment dat.

Israelul şi SUA ameninţau că vor bombarda Iranul, iar Barack Obama se adresa naţiunii şi Congresului cerând sprijin pentru un potenţial atac împotriva facilităţilor nucleare ale Teheranului.

Mai mult, SUA au impus noi sancţiuni şi mai dure pentru a şubrezi şi mai tare economia iraniană. În acest context tensionat, Mahmud Ahmadinejad şi-a terminat cel de-al doilea mandat. Pe plan extern, acesta provocase o izolare serioasă a Iranului, iar în interior sancţiunile şi deteriorarea economiei au dus la înrăutăţirea nivelului de trai.

Ca urmare, iranienii sătui de conflicte, probleme economice şi sancţiuni au votat în proporţie de 72% pentru Hassan Rouhani, cel mai moderat dintre candidaţi.

Rohani, reformatorul

Victoria lui Rohani a simbolizat pentru mulţi triumful moderaţilor iranieni, marginalizaţi timp de un deceniu, al diplomaţilor pragmatici, pe care i-a instalat în guvern. Nu trebuie uitat însă că noul preşedinte n-ar fi putut să candideze dacă nu ar fi avut acceptul Gărzilor Revoluţionare şi al ayatollahului Khamenei, care rămân structurile principale de putere.

De la alegerea lui Rohani tonul diplomaţiei iraniene s-a schimbat. Noul ministru de externe iranian a cooperat cu ţările din formatul P5 1 şi a avut o întâlnire tete-a-tete cu secretarul de stat american John Kerry, marcând astfel reuniunea bilaterală la cel mai înalt nivel dintre cele două ţări din ultimii 35 de ani. A urmat apoi telefonul considerat istoric dat de Obama preşedintelui Rohani.

Ambele ţări au înţeles că au mai mult de câştigat din cooperare, decât din confruntare. Odată cu alegerea moderatului Hassan Rohani ca preşedinte al Republicii Islamice, Iranul a dat clar semne că este dispus la o deschidere către Occident şi către SUA. De partea cealaltă Washingtonul, care aştepta demult o ocazie pentru dezgheţul relaţiei cu Iranul, a făcut şi el câteva gesturi de bunăvoinţă. Obama a declarat că SUA nu urmăreşte o schimbare de regim în Iran, ba chiar vrea să construiască o nouă relaţie cu Teheranul, odată ce va fi soluţionat dosarul nuclear, în timp ce Rohani i-a asigurat pe americani că ”armele nucleare nu au loc în doctrina de securitate şi apărare iraniană”.

Noua filozofie diplomatică a Iranului, caracterizată de ayatollahul Khamenei ca ”heroic flexibility”, este o abordare pragmatică prin care Iranul nu mai trebuie să intre în conflict deschis cu Occidentul, dar nici să fie supus acestuia. Miza pentru Teheran este să iasă din actuala politică externă contraproductivă bazată pe confruntare şi din izolarea economică şi politică, care are consecinţe grave pentru economie şi implicit pentru populaţie.

Americanii ar putea trage şi ei beneficii dintr-o apropiere de Iran. Această resetare a relaţiei bilaterale ar putea să permită SUA să-şi concentreze mai mult eforturile pe pivotarea către Asia-Pacific. Iranul ar putea deveni un partener al americanilor în combaterea extremismului în Orientul Mijlociu. În plus, rezervele mari de petrol şi gaz ale Iranului ar putea fi deschise investiţiilor companiilor occidentale. Mai mult, o îmbunătăţire a relaţiei cu Iranul ar ajuta Washingtonul cu o nouă pârghie în ecuaţia de a contrabalansa şi de a încetini expansionismul rus în Asia Centrală şi Caucaz.

Blocaje şi eşecuri

La un moment dat negocierile privind dosarul nuclear dintre cele două părţi păreau aproape să eşueze din nou la Geneva, pentru ca nicio parte nu era dispusă să facă vreo concesie.

Americanii nu recunoşteau dreptul Iranului la un program nuclear civil, iar iranienii se opuneau stopării îmbogăţirii uraniului şi cereau ridicarea totală a sancţiunilor, mai ales a celor legate de conturile îngheţate din băncile occidentale, bani rezultaţi din exporturile de petrol, şi de tranzacţiile financiare.

2014 nu aduce semne bune. Iranul şi Rusia negociază un acord de petrol contra bunuri în valoare de 1,5 miliarde de dolari pe lună care va submina sancţiunile occidentale care au convins Iranul să ajungă la acordul interimar cu Occidentul.

Cele două părţi au dat vina una pe alta pentru eşec. Mohammad Javad Zarif, ministrul de externe iranian, a acuzat Franţa că a blocat acordul, cerând oprirea totală a îmbogăţirii uraniului şi stoparea construcţiei reactorului de apă grea de la Arak. De partea cealaltă, secretarul de stat american John Kerry a justificat eşecul negocierilor prin faptul că Iranul n-a fost pregătit să accepte acordul propus de Occident în contextul actual. Mai mult, tensiunea dintre cele două tabere a crescut după ce ayatollahul Khamenei, care declarase că nu se va amesteca în negocierile nucleare, a criticat dur Franţa pentru că a îngenuncheat în faţa Israelului, pe care l-a catalogat drept ”câinele turbat al regiunii”.

Occidentul a cerut sistarea tuturor activităţilor de îmbogăţire a uraniului pentru a împiedica obţinerea de arme nucleare, închiderea reactorului Fordo, cel mai bine fortificat şi cel mai greu de distrus în cadrul unui atac, reducerea stocului de uraniu deja îmbogăţit şi sistarea construcţiei reactorului de la Arak.

Până la urmă, chiar dacă se prefigura un nou eşec, s-a ajuns la un acord neaşteptat între Iran şi Occident. Acordul interimar pentru programul nuclear al Teheranului prevede o reducere a activităţii de îmbogăţire a uraniului de către Iran, neutralizarea cantităţii de uraniu deja îmbogăţit la 20% nivel de puritate şi un control mai puternic al AIEA asupra tuturor instalaţiilor nucleare iraniene.

Mai mult, Teheranul s-a angajat să suspende îmbogăţirea uraniului peste concentraţia de 5%, nivelul necesar pentru funcţionarea centralelor nucleare. În schimb, Occidentul a ridicat o serie limitată de sancţiuni economice impuse Teheranului. Astfel Iranul va putea accesa 1,5 miliarde de dolari din comerţul cu aur şi metale preţioase şi îi vor fi ridicate câteva sancţiuni din domeniul auto.

Pe termen lung însă, aşteptările societăţii iraniene vor creşte mult faţă de Rohani. Iranienii aşteaptă de la acest acord ridicarea sancţiunilor şi în final repararea economiei şi ridicarea nivelului de trai.

Importanţa acordului interimar nu trebuie însă exagerată. Abia acordul final va conta pentru că va trebui să includă soluţionarea unor probleme concrete precum numărul de centrifuge care îi vor fi permise Teheranului. Deocamdată SUA şi-au îndeplinit obiectivul de a reduce riscul reprezentat de perspectiva ca Iranul să ajungă aproape de deţinerea capacităţilor necesare pentru a construi o bombă nucleară şi de a câştiga timp.

Acordul interimar ar urma sa intre în vigoare pe 20 ianuarie, pentru a permite miniştrilor de externe ai UE care se întâlnesc în acea zi să suspende o parte a sancţiunilor europene.

Perspective pentru 2014

2014 nu dă însă semnale bune. Iranul şi Rusia negociază un acord de petrol contra bunuri în valoare de 1,5 miliarde de dolari pe lună care va submina sancţiunile occidentale care au convins Iranul să ajungă la acordul interimar cu Occidentul. Rusia ar urma sa cumpere până la 500.000 de barili de petrol iranian pe zi în schimbul a bunuri şi echipamente ruseşti, scrie Reuters.

Nu se ştie dacă acest acord va fi parafat înainte de finalizarea acordului cu Occidentul privind programul nuclear. În orice caz, prin acest gest, Rusia ar mări exporturile Iranului cu 50% şi i-ar putea ajuta la refacerea economiei, dar ar submina astfel eforturile Occidentului din dosarul nuclear.

În prezent majoritatea petrolului iranian este exportat spre Asia, unde cel mai mare cumpărător este China, cu 420.000 de barili pe zi în 2013, care a refuzat să-şi scadă cantitatea de ţiţei importată din Iran, în ciuda cererilor SUA.