Reprezentarea minorităţilor în parlament - factor esenţial al dialogului interetnic, consideră Marga
Reprezentarea minorităţilor în parlament este un factor esenţial al dialogului interetnic, a declarat miercuri ministrul de externe, Andrei Marga, care a participat la reuniunea Comitetului Miniştrilor al Consiliului Europei, de la Strasbourg.
Ministrul afacerilor externe s-a concentrat, în intervenţia sa, asupra temei migraţiei şi liberei circulaţii a forţei de muncă şi a provocărilor generate, în acest context, de discursul xenofob, faţă de care Consiliul Europei trebuie să reacţioneze ferm.
Şeful diplomaţiei a evidenţiat experienţa românească a ultimelor două decenii în domeniul protecţiei minorităţilor naţionale, subliniind relevanţa reprezentării acestora în parlament ca factor esenţial al dialogului interetnic. Totodată, Marga a insistat asupra dublei dimensiuni a incluziunii romilor – naţională şi europeană – şi a importanţei reprezentării acestei comunităţi, pe baza exercitării drepturilor civile şi politice.
Ca parte a procesului de reflecţie pe primul subiect, România a avansat sugestia de transformare a Centrului European pentru Interdependenţă şi Solidaritate Globale (Centrul Nord-Sud) într-un instrument activ al politicii de vecinătate al Consiliului Europei, sugestie salutată deja de o serie de delegaţii. Propunerea vine în continuarea eforturilor ţării noastre de a promova o abordare echilibrată a dimensiunilor sudică (Nordul Africii şi Orientul Mijlociu) şi estică (Asia Centrală) ale politicii de vecinătate, reflectate inclusiv prin organizarea, în luna martie 2012, la Bucureşti, în cooperare cu Consiliul Europei, a unui seminar dedicat Asiei Centrale, se arată într-un comunicat al MAE.
”Consiliul Europei nu îşi poate permite să irosească oportunităţile de cooperare cu regiunile din vecinătate, care se deschid în faţa noastră pe fondul aspiraţiilor cetăţenilor acestor state înspre dezvoltarea unor societăţi democratice şi respectarea drepturilor omului. Suntem datori să aprofundăm gândirea strategică asupra acestui subiect şi să ajungem în cel mai scurt timp la rezultate concrete”, a evidenţiat ministrul român al afacerilor externe.
În marja reuniunii ministeriale, oficialul român a avut scurte întrevederi cu şefii delegaţiilor germană şi ungară participante la sesiune, precum şi cu noul Comisar pentru Drepturile Omului al Consiliului Europei, Nils Muižnieks.