"Reindustrializarea României... nu se mai produce nimic. Cum stăm de fapt" - ANALIZĂ

Analistul economic Cristi Tudorescu a pus pe masa discuţiilor, într-o postare pe pagina sa de Facebook, subiectul reindustrializării României.
"Ziarul Financiar a organizat o conferinţă pe această temă, iar la început, Sorin Pâslaru a pus nişte grafice foarte interesante, dar până atunci, un pic de context. Cred că greşim dacă, pe acest subiect, ne punem ochelarii de cal suveranişti, să facem de toate la noi aici. La fel de mult greşim şi dacă ne punem ochelarii de cal libertarieni: dar de unde are statul bani să ajute fabricile şi investitorii? De ce se gândesc programe de sprijin pentru capacităţi de producţie, că dacă ar fi fost finanţabile, le făcea 'piaţa'? Ei, uite că piaţa nu le-a prea finanţat. Ambele reprezintă nişte extreme ale gândirii, iar optimul este undeva pe la mijloc. De asta caut să nu cad nici eu în vreo extremă sau alta pe subiect", a declarat Cristi Tudorescu.
Expertul a dat un exemplu concret: "Ştiu că au fost argumente pentru cumpărarea Azomureşului de către statul român, ceea ce s-a şi întâmplat. Stiu în acelaşi timp şi că producţia de îngrăşăminte la Azomureş ar putea fi ineficientă în sine, căci dacă era eficientă ar fi făcut-o acţionarii anteriori, care opriseră fabrica. Însă integrată într-un lanţ mai larg, ar putea avea un sens. Dar oare ne permiteam să nu mai avem producţie de îngrăşăminte? Producţia României este acum la sub 1/10 faţă de acum câteva decenii, după cum arată unul dintre graficele alăturate."
"La fel, industria metalurgică: să o salvăm? Să o subvenţionăm? Ne permitem să nu o salvăm? Da, stiu că mai bine nu aveam toate acele costuri ale energiei, dar până una-alta, vorbim pe ce avem acum, nu pe ce ar fi putut să fie. Răspunsurile nu sunt simple", a adăugat Cristi Tudorescu.
Ce arată graficele de la conferinţa ZF:
- ţiţei: 1/3 faţă de acum 3 decenii
- gaz: scădere cu vreo 40%, acum cu tendinţa de revenire (Black Sea Oil & Gas, urmează Neptun Deep)
- autoturisme: de 8 ori mai mult faţă de anii 2000
- îngrăşăminte chimice: prăbuşire
- anvelope: de 12 ori mai multe
- mecanica fină, optică, echipamente hidraulice, pneumatice: de 10 ori mai mult
- medicamente: de 5 ori mai multe vs anii 2000
- lapte de consum: de 3 ori mai mult
- carne: de 4 ori mai mult
- bere, conserve de legume: recul în ultimii câţiva ani