ANALIZĂ: "Nu mai merge cu politica struţului: băgăm capul în nisip, ne facem că nu vedem pericolul"

Analistul politic Cristian Hriţuc a tras o serie de concluzii, sâmbătă, a doua zi după ce o dronă rusească a lovit un bloc din Galaţi şi a rănit uşor două persoane, stârnind un val de reacţii oficiale şi dezbateri în spaţiul public.
"Ieri am văzut mai clar decât oricând că trăim într-un context de război. Sună dur, dar acesta este adevărul. Şi nu este vorba doar despre ziua de ieri. De câţiva ani suntem ţinta unui război hibrid, însă mulţi refuză să accepte că războiul informaţional este tot o formă de război. Căderea dronei de la Galaţi a provocat emoţie. Chiar dacă nu a fost un act de agresiune directă împotriva României, ci consecinţa unui conflict aflat la graniţele noastre, incidentul ne aminteşte că războiul nu mai este ceva îndepărtat, că nu 'e doar la TV'. Dar ieri nu a fost vorba doar despre o dronă. În paralel cu incidentul s-a activat şi mecanismul de dezinformare care vizează România. Raportul realizat de Funky Citizens arată foarte clar că, odată cu informaţiile despre dronă, a început şi ofensiva informaţională", a remarcat Cristian Hriţuc.
Potrivit raportului, „au fost identificate două reţele coordonate de pagini care au acţionat înainte ca drona să lovească blocul: una, formată din 21 de pagini, care difuza mesaje alarmiste false despre drone ruseşti în România şi alta din 50 de pagini care invoca autoritatea lui Raed Arafat pentru a îndemna populaţia să îşi pregătească rucsacul de urgenţă". Cele două reţele cumulau aproape 12,5 milioane de urmăritori şi au generat peste 134.000 de distribuiri.
Analistul a subliniat că, aşadar, vorbim de o acţiune care are ca scop destabilizarea populaţiei prin amplificarea emoţiei şi a fricii.
"Tot ieri, Institutul pentru Studiul Războiului (ISW) afirma că acest incident este transformat de Rusia într-un test pentru NATO. Concluziile trebuie să fie clare pentru toţi actorii politici, mă rog, pentru cei pro-occidentali. Nu mai merge cu politica struţului: băgăm capul în nisip, ne facem că nu vedem pericolul. Nu mai merge cu politica 'ne culcăm pe o ureche', 'lasă că ne apără NATO'. Din 2022 s-au pierdut ani importanţi pentru înzestrarea Armatei. Când ţipa şeful Statului Major că nu avem ce ne trebuie, Ciolacu se plimba cu Nordis şi arunca cu bani în măriri de pensii şi salarii", a punctat Cristian Hriţuc.
Sintetizând situaţia într-un mod plastic, analistul spune că "suntem deja în rahat".
"Iar ăştia iubitori de Rusia, ce trebuie să înţeleagă? Dacă România era pro-Rusia, evenimente precum cele de la Galaţi erau mult mai dese. De ce? Pentru că nu le păsa dacă pica o dronă în România, pentru că ştiau că au la conducere un guvern apropiat şi dădeau toată vina pe Ucraina. Pentru că Rusia nu are parteneri. Rusia are doar sclavi, vasali cărora le impune voinţa", a adăugat Cristian Hriţuc.