Regiunile mai bogate ale Europei vor independenţa

Catalonia poate fi un catalizator pentru un val reînnoit al separatismului în Uniunea Europeană, urmată îndeaproape de Flandra şi Scoţia, susţine Steven Erlanger în paginile cotidianului The New York Times, pentru care, marele paradox al Uniunii Europene, construit pe conceptul de suveranitate împărţită, este faptul că aceasta reduce miza pentru regiunile care fac presiuni pentru independenţă.

În timp ce o Uniune Europeană post-naţională - orientată spre o uniune fiscală mai mare şi un control mai mult centralizat asupra bugetelor naţionale şi a băncilor - poate apărea din criza zonei euro, criza a accelerat apelurile la independenţă ale regiunilor mai bogate din ţările membre UE, furioase că sunt nevoite să îşi finanţeze vecinii mai săraci.

Artus Mas, preşedintele catalan, a şocat recent Spania şi pieţele cu un apel la alegeri regionale anticipate şi a promis un referendum privind independenţa faţă de Spania, deşi Madridul consideră un astfel de demers ilegal. La rândul său, Scoţia planifică un referendum pentru independenţă în toamna anului 2014. În Belgia, Flandra a ajuns la o autonomie aproape totală, atât la nivel administrativ, cât şi lingvistic, însă respinge în continuare ceea ce consideră o hegemonie reziduală a vorbitorilor de franceză din Valonia şi a elitei bruxelleze - sentimente ce vor apărea în alegerile comunale şi provinciale prevăzute pentru 14 octombrie.

Există nenumărate lucruri care ţin unite ţările nefericite, cum ar fi istoria comună, războaiele comune, copiii şi inamicii comuni. Cu toate acestea, criza economică din Uniunea Europeană pune la rândul său în evidenţă nemulţumirile vechi.

Mulţi locuitori din Catalonia şi Flandra susţin, de exemplu, că ei plătesc în mod semnificativ mai mult decât primesc, chiar şi atunci când guvernele naţionale operează reduceri bugetare. În acest sens, argumentul regional este argumentul zonei euro la scară mai mică, în condiţiile în care ţările din nordul continentului, cum ar fi Germania, Finlanda şi Austria se plâng că bogăţia lor (comparativ cu alte state) este secătuită pentru a păstra pe linia de plutire ţări precum Grecia, Portugalia şi Spania.

Criza a produs, de asemenea, o pierdere a încrederii în leadership-ul tradiţional, în condiţiile în care alegătorii au pedepsit la urne partidele politice tradiţionale aflate la putere, ceea ce a ajutat partidele naţionaliste mai atavice, cum ar fi Frontul Naţional în Franţa sau 'Zori de Aur' în Grecia. Pe de altă parte, în regiunile separatiste, aceleaşi nemulţumiri tind să favorizeze partidele care solicită independenţa.

Pe de altă parte, criza a ridicat, de asemenea, o enigmă reală pentru liderii regionali, subminând atracţia pe care o reprezenta anterior Uniunea Europeană. În Scoţia, spre exemplu, a existat presupunerea că dacă va deveni independentă, ea s-ar alătura blocului comunitar fără prea multe probleme, deoarece scoţienii sunt deja cetăţeni ai Uniunii Europene. Ar moşteni însă Scoţia dreptul britanic de 'opt-out' de la moneda euro, sau, în calitate de nou stat membru al UE, ar trebui să se angajeze să treacă la moneda euro? Şi dacă da, cine ar fi responsabil pentru salvarea Bank of Scotland, dacă s-ar ajunge la aceasta?

În mod tradiţional, Uniunea Europeană a fost populară pentru liderii din aceste regiuni autonome - explică Josef Janning, director de studii la Centrul de Politici Europene - care vedeau în consolidarea puterii de la Bruxelles diminuarea şi relativizarea guvernelor naţionale, un proces accelerat de piaţa unică din Europa.

În prezent însă, criza a pus o dilemă regiunilor, aducând cu ea o reconcentrare a puterii la nivelul puterilor naţionale, care încearcă să opereze reduceri bugetare. 'Ochii sunt din nou acum pe Madrid, Roma, Paris şi Berlin', astfel încât 'oportunităţile regionale sunt diminuate, iar cei bogaţi sunt puşi să plătească'.

În timp ce liderii europeni cred că răspunsul la criză este 'mai multă Europa' - ceea ce în mod obişnuit i-ar mulţumi pe liderii regiunilor separatiste - contribuabilii şi votanţii europeni sunt agitaţi, sceptici şi furioşi.

Cazul bascilor este un bun exemplu. După înfrângerea ETA, care a anunţat 'încetarea definitiva' a luptei armate cu un an în urmă, bascii o duc bine. Deşi privesc cu atenţie la ceea ce se întâmplă în Catalonia şi Scoţia, nivelul lor de autonomie este deja atât de mare, încât independenţa pare destabilizatoare.

Pe de altă parte, deşi extinderile UE şi NATO au fost realizări majore, ele au denaturat miezul ambelor organizaţii şi în special al UE. Odată cu noua criză a monedei euro, 'Europa pare mai vulnerabilă şi există atât de multă anxietate', explică Heather Grabbe, fost consilier politic al comisarului european pentru extindere. 'Unele dintre întrebările tabu', explică ea, 'revin', în condiţiile în care în statele membre mai noi ale Uniunii, cum ar fi Ungaria şi România, apar probleme economice, juridice şi etnice, iar în vechile state membre noi diviziuni.