Regimul chinez cugetă la pedepsele pentru crimele întunecate ale celor doi funcţionari
alte articole
Regimul chinez reflectă asupra crimelor şi pedepsei ce urmează a fi aplicată fostului membru al Biroului Politic, Bo Xilai, incluse fiind aici şi acuzaţiile de recoltare de organe pe viu. Totodată, regimul are în vedere măsuri disciplinare împotriva lui Zhou Yongkang, şeful forţelor de securitate din China, potrivit unei surse.
O sursă din Beijing care cunoaşte problema a declarat pentru New Epoch Weekly, afiliat al The Epoch Times, că în urma investigaţiilor ce au durat câteva luni, o echipă de la Comisia Centrală de Inspecţie Disciplinară (CDIC) a regimului chinez, formată din peste 300 de persoane, a concluzionat că Bo Xilai a săvârşit patru infracţiuni grave: blocarea anchetei asupra soţiei lui, Gu Kailai, când a fost acuzată de omucidere, abuz de putere pentru câştig financiar, implicarea în alte cazuri de omor şi în recoltarea de organe de la prizonieri politici.
Cu toate acestea, Bo va fi urmărit penal doar pentru muşamalizarea crimei săvârşite de soţia sa şi pentru infracţiuni economice, şi va fi judecat în două săptămâni, a afirmat sursa.
Pe 28 septembrie, media de stat Xinhua a raportat că familia lui Bo "a acceptat sume mari de bani şi bunuri de la alte persoane", că Bo a "abuzat de putere", a muşamalizat crima săvârşită de soţia sa, "a primit personal mite uriaşe", şi " a întreţinut relaţii sexuale nepotrivite cu mai multe femei". El era considerat vinovat şi de luarea unor "decizii eronate în privinţa promovării personalului".
Dintre aceste afirmaţii, numai acuzaţiile de muşamalizare a unei crime şi luare de mită vor fi judecate la tribunal. Aspectele legate de "disciplina organizaţională", deciziile proaste în promovarea personalului şi relaţiile sexuale nepotrivite sunt considerate mai degrabă ca "greşeli" decât infracţiuni.
Raportul Xinhua a dezvăluit multe din detaliile pe care New Epoch Weekly le-a aflat de la sursa din Beijing.
Condamnarea lui Bo
He Weifang, profesor de drept la Universitatea din Beijing, şi Mo Shaoping, avocat din Beijing, au declarat într-un interviu pentru Vocea Americii că pentru infracţiunea de luare de mită ce depăşeşte 10 milioane de yuani (1,58 milioane de dolari) poate fi aplicată pedeapsa cu moartea cu suspendare, astfel încât este posibil ca Bo să primească această pedeapsă.
Există rapoarte diferite cu privire la cât de mulţi banii a acumulat familia lui Bo prin corupţie.
Asahi Shimbun din Japonia a raportat că în luna aprilie a acestui an, după ce Gu a fost arestată în legătură cu asasinarea omului de afaceri britanic Heywood, au apărut suspiciuni că ea ar fi transferat ilegal 6 miliarde de dolari în străinătate.
Deutsche Welle a raportat că Bo a fost investigat de o echipă CDIC de peste 300 de persoane şi s-a descoperit că ar fi acumulat prin corupţie 100 de milioane de yuani (15,81 milioane de dolari), doar în provincia Liaoning.
Cu toate acestea, sursa de la Beijing a declarat că CDIC are dovezi că Bo ar fi primi 2 miliarde de yuani (316 milioane de dolari) prin corupţie, dar se poate ca el să nu fie urmărit penal pentru această sumă.
Valoarea mitei pe care regimul i-o va pune în cârcă lui Bo este cheia sentinţei lui, a afirmat sursa din Beijing.
Potrivit acuzaţiilor enumerate de Xinhua, cel mai probabil că Bo nu va primi o sentinţă grea, ci una între 15-20 de ani, a declarat sursa.
"Alte infracţiuni"
Xinhua a relatat că anchetă a descoperit dovezi ce sugerează implicarea lui Bo şi în "alte infracţiuni".
Aceste "alte infracţiuni" se referă la recoltarea de organe pe viu de la practicanţii Falun Gong, a spus sursa, iar aceasta este o chestiune extrem de sensibilă.
S-ar putea ca regimul să nu îndrăznească să-l judece pe Bo pentru acuzaţiile de recoltarea de organe pe viu, deoarece acest lucru ar "provoca tulburări majore în ţară şi ar afecta complet legitimitatea Partidului", a adăugat sursa.
ZhouYongkang
Actualmente se discută din nou cum să fie rezolvată problema puternicului susţinător al lui Bo, Zhou Yongkang, potrivit sursei.
Zhou este şeful Comisiei pentru afaceri politice şi legislative (CAPL), o agenţie de partid puternică care controlează aproape toate organele de aplicare a legii din China, inclusiv poliţia, poliţia armată, instanţele judecătoreşti şi procuratura. Zhou urmează să se pensioneze din Comitetul Permanent al Biroului Politic la cel de-al VIII-lea Congres al Partidului.
Potrivit comentatorului postului de radio Sound of Hope, Lang Shu, recoltarea de organe pe viu de la practicanţii Falun Gong este sistemică în China şi este supravegheată de CAPL, care este monitorizată de Zhou.
S-a susţinut că liderii de Partid, inclusiv Hu, au renunţat anterior la pedepsirea lui Zhou pentru protejarea lui Bo Xilai, dar această gândire s-a schimbat recent, a declarat sursa.
Pentru că Zhou a fost implicat în recentele proteste anti-japoneze, cele mai mari din ultimii 50 de ani, care au avut loc în peste 100 de oraşe din China pe 18 septembrie, Hu Jintao, premierul Wen Jiabao şi viitorul lider Xi Jinping doresc să ia măsuri împotriva lui Zhou, a relatat sursa.
"Hu, premierul Wen Jiabao şi Xi investighează dacă Zhou Yongkang a fost în spatele protestelor. Dacă el într-adevăr a fost implicat, consensul din interiorul partidului că Zhou va demisiona fără probleme va fi schimbat", a afirmat sursa, ceea ce înseamnă că Zhou s-ar putea confrunta cu sancţiuni disciplinare, în funcţie de rezultatul anchetei.