Reagan, vinovatul de facto al înfrângerii republicanilor

De la alegerile din 6 noiembrie dreapta americană nu încetează să se întrebe cine este vinovat pentru înfrângere. În ierarhia republicană, guvernatori, congresmeni şi alte figuri relevante, au ajuns la un consens pentru a-l declara responsabil pe candidatul prezidenţial Mitt Romney, care, prin greşelile şi convingerile sale îndoielnice, a dus la pierderea unei oportunităţi de aur. Din afară, analiştii şi observatorii acuză preferenţial însuşi Partidul Republican care, prin extremismul şi inflexibilitatea sa, ar fi alungat electoratul. Mai aproape de a doua poziţie, am putea spune că vinovat de rezultatul electoral din 6 decembrie este, de fapt, Ronald Reagan, notează joi într-un editorial ziarul ABC.

Reagan a fost din nou protagonistul campaniei republicane: de la Convenţia Republicană şi până la ultimul miting electoral, nu a fost ocazie în care figura legendarului fostului preşedinte să nu fie într-un fel implicată. Reagan este de fapt, sursa de inspiraţie a conservatorilor americani de câteva decenii încoace. Admirat de o mare parte a societăţii şi respectat inclusiv de rivalii săi - şi Obama l-a dat ca exemplu de leadership într-o ocazie - Reagan este un Kennedy al dreptei, vedeta sa cea mai carismatică Niciodată, amintirea lui nu a fost atât de prezentă în aceşti ultimi ani când ascensiunea curentului conservator radical, opus funcţiei sociale a statului, a schimbat profilul Partidului Republican. Reagan este cel care a spus că 'statul este problema, nu soluţia'. Iar sub acest slogan, Tea Party a încercat să justifice dezarticularea reţelei de protecţie statală, uitând poate de majorarea impozitelor semnată de Reagan şi de programele de ajutor social pe care le-a menţinut.

Această viziune este azi în plină reconsiderare. Mai mulţi republicani cu aspiraţii prezidenţiale, precum Bobby Jindal sau Jeb Bush, au vorbit de necesitatea de a menţine unele instrumente de sprijin social pentru clasa de mijloc. Alţii au avertizat că, apărarea pieţei libere, nu înseamnă doar apărarea celor bogaţi. Un conservator reputat precum William Kristol, a declarat recent pentru la Weekley Standard, că 'o creştere a impozitelor pentru cei bogaţi nu ar fi chiar un dezastru'. Într-un articol intitulat Viitorul Conservator, David Brooks, un conservator de centru, menţiona pentru ziarul The New York Times o serie de nume care, potrivit lui, au proiectat viitorul dreptei americane. Puţini dintre ei s-au numărat printre figurile vedetă, care au apărat ideologia republicană în emisiunile televizate. Nu se află nici Karl Rove, motorul întregii campanii electoral republicane dintr-un întreg secol. Toţi propun însă o schimbare faţă de trecutul recent. 'Din 6 noiembrie, Partidul Republican a experimentat o epidemie de mentalitate deschisă', a declarat Brooks.

Acest lucru înseamnă să fie lăsat în urmă Ronald Reagan ca model de urmat. Reagan va rămâne întotdeauna o icoană a curentului conservator în SUA. Fermitatea lui în faţa Uniunii Sovietice şi sinceritatea convingerilor sale vor rămâne un motiv de recunoaştere. Însă tocmai pentru aceasta, pentru că este o icoană şi nu un ideolog al vremurilor moderne. Sloganurile sale împotriva statului au fost utile în anii 80, când societatea ieşea din mai multe decenii de expansionism al sectorului public, dar nu acum când cetăţenii sunt victime ale lipsei de control a statului. Sloganuri valabile atunci împotriva Partidului Democrat, care era încă succesorul marilor creatori ai aparatului de stat, Roosevelt şi Johnson. Dar nu şi al actualului Partid Democrata, pe care Clinton - care a declarat că 'era marelui stat s-a încheiat' - şi apoi Obama, l-au mutat definitiv spre centru. Această tranziţie, chiar dacă în sens contrar, începe acum să o facă Partidul Republican.