Reacţie din diaspora. "O nouă palmă dată românilor din străinătate de marile partide"

"Se vede foarte clar că cele două partide mari, PSD şi PNL, încearcă orice manevră pentru a-i împiedica pe românii din diaspora să candideze. Scopul lor este să îşi trimită clientela politică din ţară să candideze", acuză Federaţia asociaţiilor de români din Europa.
Coadă la secţia de votare din Brent, Londra, 16 noiembrie 2014. (Robert Willy Toperter)
Andrei Pricopie
21.09.2016

Federaţia asociaţiilor de români din Europa (FADERE) a condamnat "vehement" miercuri, în cadrul unui comunicat de presă, modul în care cele două mari partide, PNL şi PSD, "continuă să uneltească împotriva diasporei".

"Autoritatea Electorală Permanentă a anunţat că numărul alegătorilor din diaspora înscrişi în Registrul Electoral a ajuns peste noapte la 609.962! La închiderea perioadei de înscriere erau anunţate abia 9.116 de cereri depuse de românii cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate, dintre care 6.673 optaseră pentru votul prin corespondenţă, iar 2.443 pentru secţii de vot", se arată în comunicatul citat.

După ce timp de câteva luni toţi reprezentanţii Guvernului, inclusiv premierul Dacian Cioloş, se plângeau că s-au înscris foarte puţine persoane în Registrul Electoral din diaspora, numărul acestora a crescut brusc de 1.000 de ori, într-o singură zi.

"Se presupune că cei 600.000 sunt de fapt cetăţeni români cu domiciliul în străinătate (cu paşaport CRDS). Ciudat este însă faptul că reprezentanţii AEP şi ai guvernului au îndemnat în nenumărate rânduri ca şi cei din această categorie să se înscrie în Registrul Electoral. Dacă tot aveau de gând să îi introducă în listele permanente, de ce i-au pus să se înscrie în registrul electoral?

Credem că această modificare de ultimă oră îi afectează pe candidaţii independenţi din diaspora care până acum ar fi trebuit să strângă doar 1.000 de semnături, pe când după această modificare vor fi obligaţi să adune 6.090 de adeziuni pentru a-şi anunţa candidatura", a transmis Federaţia asociaţiilor de români din Europa.

În acest context, FADERE solicită Autorităţii Electorale Permanente ca numărul de semnături pe care îl va solicita candidaţilor independenţi din diaspora să fie de 1% din cei înscrişi în registrul electoral, aşa cum s-a comunicat până acum.

"Se vede foarte clar că cele două partide mari, PSD şi PNL, încearcă orice manevră pentru a-i împiedica pe românii din diaspora să candideze. Scopul lor este să îşi trimită clientela politică din ţara să candideze pe cele câteva locuri alocate diasporei. Problema acestor "Agamiţă Dandanache" trimişi de la centru este că nu cunosc problemele românilor din afara ţării şi că singura lor preocupare este să îndeplinească slugarnic toate ordinele şefilor politici", se mai precizează în comunicatul citat.

Preşedintele FADERE, Daniel Ţecu, susţine că pe culoarele puterii deja circulă zvonuri că ceea ce se întâmplă este o manevră a Guvernului Cioloş prin care i se netezeşte drumul unui ministru din actualul guvern spre fotoliul de parlamentar al diasporei. "Doar punându-se beţe în roate candidaţilor independenţi, acesta ar mai avea ceva şanse de reuşită", a adăugat Daniel Ţecu.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor