Războiul din Mediterana: Turcia cere Greciei să demilitarizeze 16 insule din Marea Egee
alte articole
Tensiunile din estul Mediteranei cresc din cauza pretenţiilor expansioniste ale Turciei. După ce, la începutul verii trecute, a început să trimită nave de foraj petrolier şi gazifer pe coasta Ciprului, Ankara cere Greciei acum să „demilitarizeze” insule din Marea Egee, relatează Bloomberg.
Cererea ministrului Apărării turc, Hulusi Akar, care a solicitat oficial Greciei retragerea forţelor armate şi armamentului din 16 insule din Marea Egee aflate în apropierea Turciei, este surprinzătoare, dat fiind că Turcia a trimis provocator nave de război şi avioane militare pentru a asista forajul ilegal de gaze în zonă, evoluţie condamnată în ultimul timp de UE.
"Grecia, care a înarmat 16 din 23 de insule cu statut non-militar, încălcând acordurile din Marea Egee, ar trebui să acţioneze în conformitate cu dreptul internaţional", a declarat ministrul Apărării, citat de Agenţia Anadolu aparţinând statului turc. „Ne aşteptăm ca Grecia să acţioneze în conformitate cu dreptul internaţional şi cu acordurile pe care le-a semnat”, a adăugat el.
Deşi izolată din ce în ce mai mult pe plan internaţional din cauza forajului în Zona Economică Exclusivă (ZEE), Turcia a rămas neclintită şi, uneori, se laudă cu agresivitatea pe care o foloseşte în propaganda internă.
Revendicările turceşti, se întind acum din apele cipriote până în Libia (pe baza unui „acord” controversat de frontieră maritim, semnat cu Guvernul de la Tripoli):
"Pe lângă lupta împotriva terorismului, activităţile Turciei sunt în desfăşurare în Marea Egee, estul Mediteranei, în afara Ciprului şi Libia", a spus Akar, adăugând că acestea sunt realizate în conformitate cu dreptul internaţional şi integritatea teritorială a ţărilor.
Turcia este o ţară garantă pentru Republica Turcă a Ciprului de Nord (TRNC) şi se angajează să-şi îndeplinească responsabilităţile, a spus el.
Turcia este singura ţară care recunoaşte Republica turco-cipriotă.
"Problema Ciprului este problema noastră naţională. Până acum am făcut ce a fost necesar acolo şi vom continua să facem acest lucru. Vom continua să protejăm drepturile atât ale fraţilor noştri, cât şi ale ciprioţilor", a adăugat el.
Preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, a trimis, în ultima jumătate de an, nave de război în apropierea apelor cipriote, pentru a bloca cercetările concurenţilor străini în domeniul petrolului şi gazelor, potrivit oficialilor ciprioţi, căutând, de asemenea, să împiedice navele şi avioanele cipriote să folosească liber apele recunoscute de Europa.
Dar Erdogan se opune, de asemenea, împotriva planurilor altor ţări mediteraneene din regiune - în special Israel şi Egipt, într-un moment în care regiunea este zguduită de crize multiple, atât interne, cât şi legate de Occident.
În trecut, Turcia a cerut Ciprului să recunoască oficial Republica Turcă a Ciprului de Nord (din 1974) şi să împartă veniturile obţinute din explorarea gazelor.
Ankara a revendicat apele aflate la o distanţă de 200 de mile de coasta sa, încălcând cu cinism dreptul de proprietate asupra unei părţi a Mediteranei care intră în zona economică exclusivă a Greciei.